Cum era urmărită averea românilor în perioada lui Ceauşescu, prin legea ilicitului. La modă erau denunţătorii invidioşi

Legea nr. 18 /1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice a adus multă suferinţă românilor vinovaţi, dar mai ales celor nevinovaţi.

Aplicarea legii nr. 18 /1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice a adus multă suferinţă printre români.

Au păţit-o mulţi oameni, cum a fost şi cazul unui focşănean care, la începutul anilor 70, a fost reclamat la Serviciul de Miliţie Focşani că, în ciuda salariului mic, şi-a achiziţionat mai multe bunuri de valoare, unele chiar “extravagante”.

“Din verificările efectuate de către noi rezultă că în urmă cu patru ani a cumpărat o maşină marca Fiat 1500 cu suma de 45.000 de lei şi şi-a cumpărat o casă în valoare de circa 50.000 delei. Susnumitul are un salariu tarifar de circa 1200 de lei, soţia sa de 900 de lei şi considerăm că la greuţăţile familiale pe care le-a avut, întreţinerea a doi copii, nu-şi putea procura o maşină proprietate personală şi nu putea construi şi casă”, se arată în adresa Miliţiei către comisia de cercetări privind controlul unor bunuri care au fost dobândite în mod ilicit a Tribunalului Vrancea, la sesizarea unui “binevoitor”.

Calvarul în justiţie

În acest caz, organele statului au dispus aplicarea de îndată a sechestrului asigurator pe bunurile deţinute de pârâţi, s-a întocmit inventarul tuturor bunurilor deţinute de aceştia şi s-au adus la cunoştinţa învinuitului acuzaţiile respective.

Acesta a încercat să justifice toate aceste cheltuieli susţinând că locuinţa a realizat-o din vânzarea unei case de la ţară, iar dintr-o grădină de 4000 de mp, pe care o avea în proprietate, obţinea cele necesare familiei, astfel încât unele cheltuieli ale soţilor erau mult diminuate. Aşa au putut să economisească pentru a-şi cumpăra luxosul Fiat 1500. Mai aveau în curte păsări, creşteau în fiecare an porci pe care-i vindea pe bani frumoşi şi alte asemenea justificări care atunci puteau face diferenţa între libertate şi puşcărie. Totodată, au fost solicitate adeverinţe cu salariile celor doi soţi de la unităţile unde activau, au fost interogaţi martori, de unde a mai  ezultat că învinuiţii  posedau şi mobilă scumpă, aspirator, cuvertură chinezească, haine de piele, iar despre casă se menţiona că a fost începută de vreo zece ani, la ea participând toate neamurile, astfel încât manopera nu a fost tocmai scumpă.

“În acest caz, a mai întocmit şi un inventar amănunţit, iar dosarul a continuat cu mii de alte file, zeci de expertize şi alte proceduri juridice, aşa încât nici nu mai contează dacă sentinţele pronunţate în diferitele stadii ale procesului i-au avantajat sau nu, dar sigur este că în urma acestui demers juridic a rămas o familie devastată, ce ştia pe dinafară toate preţurile practicate pe piaţa românească de atunci, inclusiv la prăjituri şi bomboane, iar in plus nu mai avea încredere în nimeni de pe acest pământ, fie el apropiat, rudă sau vecin”, ne spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea.

Acum avem ANI

Legea 18/1968, cunoscută ca lege a ilicitului, a fost abrogată expres prin Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere.

Aceasta din urmă poate fi considerată străbunica legii A.N.I. – Agentia Naţională de Integritate, deşi în 1980 a mai existat şi Legea 4, privind “obligaţia cadrelor de conducere din activitatea economico-socială şi a altor activişti de partid şi de stat de a declara bunurile de valoare, proprietate personală”.