Cum a ajuns marele scriitor Ioan Slavici primul deţinut politic al României

Ioan Slavici

Născut în anul 1848, marele scriitor român Ioan Slavici, contemporan cu alţi mari titani ai literaturii române, precum Eminescu, Creangă, Caragiale, a avut o viaţă destul de zbuciumată.

Ca orice scriitor al acelor vremuri, viaţa politică nu i-a fost indiferentă lui Ioan Slavici, iar din pricina ideilor sale politice a avut mult de pătimit, fiind închis în puşcărie în mai multe situaţii. El a fost un apărător al drepturilor românilor din Transilvania, mărturie stând articolele sale apărute în “Tribuna de Sibiu”, gazetă pe care a condus-o mai mulţi ani, articolele publicate de Slavici aducându-i procese nenumărate, dar pedepse cu închisoarea.

Prima dată s-a întâmplat în anul 1888, când a fost acuzat de “agitaţiune”. A fost condamnat la un an de închisoare, pedeapsă pe care o execută în localitatea ungară Vacz, acolo unde avea să afle şi de moartea bunului său prieten, Mihai Eminescu.

“Se uită că vederile politice ale lui Slavici nu se pot discuta decât într-un context istoric determinat şi anume după pactul dualist don 1867, când Transilvania a fost încorporată la Ungaria, anulându-i-se autonomia. El a ajuns la convingerea păstrată cu obstinaţie până la sfârşitul vieţii că organizarea federativă a monarhiei habsburgice ar fi oferit naţionalităţilor din graniţele sale, inclusiv românilor, un cadru favorabil de dezvoltare”, potrivit profesorului Tiberiu Novac.

A susţinut neutralitatea în Primul Război Mondial

În preajma Primului Război Mondial, Ioan Slavici a ajuns din nou după gratii. România a intrat în război de partea Antantei, însă Slavici susţinea că era oportun să fim de partea Puterilor Centrale,  ceea ce i-a adus arestarea.

De fapt, el a susţinut, alături de Regele Carol I, neutralitatea României în război, însă temerea sa că ruşii ar putea fi victorioşi în război i-a creat convingerea că este mai oportun ca România să se situeze alături de Puterile Centrale. În acea perioadă, Slavici era director al ziarului Ziua, iar atitudinea sa, de apărător al neutralităţii, i-a adus înlăturarea de la ziar. Slavici a fost arestat şi întemniţat la Domneşti, în Ialomiţa, iar după câteva luni de detenţie forţată, timp în care i-au fost confiscate manuscrise importante, printre care şi un roman, a fost pus în libertate.

El şi-a continuat cu obstinaţiei campania antirăzboi, în Gazeta Bucureştilor, ziar prin care spera să apere interesele românilor aflaţi sub ocupaţia germană. Alături de Tudor Arghezi, Dem Teodorescu şi alţi patrioţi, Slavici înfiera în paginile gazetei politicienii care s-au grăbit să arunce ţara în război.

“După încheierea păcii şi consfinţirea victoriei şi a unităţii naţionale, începe, cum era de aşteptat, urmărirea celor care într-un fel sau altul se manifestaseră pentru Puterile Centrale. Cei mai mulţi dintre colaboratorii Gazetei Bucureştilor au fost închişi. Slavici este arestat şi trimis la Curtea Marţială la 18 ianuarie 1919, chiar în ziua când împlinea 71 de ani. După o anchetă sumară, este închis la mănăstirea Văcăreşti, devenită închisoare după secularizarea averilor ei”, menţionează profesorul Tiberiu Novac.

Iar condamnarea avea să fie una severă, de cinci ani de închisoare. El a avut o atitudine demnă în timpul procesului în care procurorii îl învinuiau de trădare şi aservire faţă de nemţi. “Dacă m-am vândut acum, atunci eu, care toată viaţa mea, timp de cincizeci de ani încoace, am spus aceleaşi lucruri, pe care le spun acum, mereu m-am vândut. Cum se poate să fiu cu toate acestea, om sărac, după ce m-am vândut şi azi şi ieri şi alaltăieri”, a declarat Slavici în apărarea sa.

Sentinţa nedreaptă avea să ducă la o campanie de presă fără precedent, iar presiunea publică pusă pe guvernanţi a condus în final la eliberarea sa, după mai puţin de un an de detenţie.

Ultimii ani din viaţă i-a trăit la Panciu

Bolnav, el se retrage în Vrancea, la Panciu, la fiica sa. În casa acesteia, înconjurată de vii, din cartierul Crucea de Sus, care îi amintea foarte tare de localitatea sa natală, Şiria, din Arad, unde, din păcate, nu mai avea rude, îşi scrie ultimele opere.

Tot la Crucea de Jos marele scriitor Ioan Slavici s-a stins din viaţă pe data de 17 august 1925. Scriitorul a fost îngropat lângă biserica din curtea „Mănăstirii Brazi” din Panciu, la funeralii fiind prezenţi din partea Societăţii Scriitorilor, Liviu Rebreanu, Gala Galaction şi Mihail Sorbul.

În cuvântul său, Gala Galaction a spus: „Învelim pe unul dintre principii Cuvântului Românesc cu faldurii adânci ai gliei străbune... Îl vedem deasupra noastră, mare în literatură, fruntaş al condeiului, premergător şi explorator al frumuseţilor graiului şi al sufletului poporului nostru.. Îl vedem deasupra noastră-printre nouri şi printre culmi, care se numesc Eminescu, Alecsandri, Maiorescu, Coşbuc, Caragiale… vârf de stâncă, în diademul Carpaţilor noştri sufleteşti”.