Cronicarul care a descris în detaliu nunţi domneşti: „S-au veselit 2 săptămâni cu feluri de feluri de muzâci şi de giocuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Neculce a fost cărturar şi om de stat
Ion Neculce a fost cărturar şi om de stat

Marele cronicar moldovean avea doar 9 ani când a asistat la nuna cu mult fast a fiului lui Radu Vodă cu fata domnitorului Duca Vodă.

Ion Neculce a fost un mare cronicar, dar şi om de stat care a ocupat diferite funcţii importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir.

El s-a născut în anul 1672 şi a murit în anul 1745, lăsând posterităţii o operă importantă dintr-o perioadă despre care nu există foarte multe date.

Lucrarea de căpetenie a lui Neculce este "Letopiseţul ţării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat". Multe dintre cronicile scrise de el scot în evidenţă evenimente la care cronicarul a participat personal încă de când era copil.

L-a preocupat aproape toate aspectele vieţii din epocă, plecând de la conflictele militare, luptele de putere dintre boieri, abuzuri, pe care le-a consemnat în lucrarea sa.

Foarte importante pentru el au fost însă şi aspectele sociale, prin scrierile sale fiind descrise pe larg petrecerile domneşti ale timpului.

Una dintre ele este nunta lui beizadeaua :tefan, fiul lui Radu Vodă cu fata lui Duca Vodă, Catrina. O căsătorie din interes  pusă la cale de Duca-Vodă, care avea la bază importante interese politice, el urmărind tronul Ţării Româneşti pentru fiul său, Constantin. Neculce avea doar 9 ani, iar descrierea pe care o face despre nunta domnească este plină de mişcare şi culoare.

"Adus-au opt soli, 2 din Ţara Muntenească, 2 din Ţara Ungurească şi 2 din Ţara Leşască şi 2 din Ţara Căzăcească ce mare de piste Nipru, de au adus solii multe daruri şi frumoasă, de au închinat Ducăi-vodă. S-au veselit 2 săptămâni cu feluri de feluri de muzâci, şi de giocuri, şi pelivani, şi de puşci. Şi giuca 2 danţuri pen ogradă şi pe uliţe, cu toţi boierii şi giupânesele împodobiţi şi toţi neguţitorii şi tot târgul. Şi un vornic mare purta un cap de danţu şi alt vornic mare alt capu de danţu, îmbrăcaţi cu şarvanele domneşti. Numai mirili şi mireasa, fiindu ficiori de domnu, nu giuca în danţu pe afară, numai ce giuca boierii. Cât nu era nuntă, şi era minune. Şi după ce au nuntit, au mulţămit solilor, şi s-au dăruit bine şi s-au dus la ţărâle lor".

În cartea sa de căpătâi, Neculce a dorit să scoată în evidenţă cât de nechibzuit era domnitorul moldovean Duca Vodă, care a secătuit bugetul ţării din cauza petrecerilor sale extrem de costisitoare.

De altfel, Neculce a scris despre mai multe nunţi la care a asistat, în calităţile sale de atunci. Astfel, pe când era sol al domnitorului Antioh Cantemir, Neculce a mers la nunta fiului cel mare al lui Constantin Brâncoveanu cu Ana, fata vornicului moldovean. Evident, tot o nuntă din interese, care urmărea apropierea celor doi domnitori. “Nu era nuntă domnească, ce vom dzice că era crăiască”, scris Neculce despre această nuntă.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite