Criză dramatică de forţă de muncă pe şantiere. Constructor: „Oamenii calificaţi mi-au plecat la primării, pe salarii mari“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe străzi din Focşani ar fi trebuit reabilitate până la mijlocul anului 2019, dar lucrările sunt mult întârziate din cauza lipsei acute de muncitori calificaţi.

În această primăvară, zeci de străzi din Focşani, din mai multe cartiere, incluse în proiecte de modernizare fie cu finanţare de la bugetul local, fie prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, au fost desfăcute pentru începerea lucrărilor.

Din păcate, după decaparea stratului de asfalt de pe ele, lucrurile nu au mai înaintat în nici un fel, iar circulaţia pe ele a devenit un coşmar, mai ales pentru şoferii care locuiesc în zonă, dar şi pentru pietoni, nevoiţi să-şi pună cizme în zilele ploioase.

Vorbim în special de Cartierul Gară, pe străzile Gloriei, Caragiale, Traian Ionescu, Aleea Şcolii, Cartier CFR şi multe altele, dar şi prin zone mai centrale, gen Ion Basgan, arteră care nu a avut niciodată asfalt şi care a fost abandonată de două luni, după ce a fost arată de utilaje. Localnicii care stau pe această stradă l-au întrebat pe primar ce se va întâmpla cu lucrările de acolo. Răspunsul acestuia nu a fost unul care să-i mulţumească pe oameni: “Imediat cum finalizăm Popa Şapcă intrăm pe Ion Basgan. Din păcate avem lipsă de forţă de muncă”, recunoaşte edilul Cristi Misăilă.

Imagine indisponibilă

Este adevărat, lucrările sunt concentrate în aceste zile pe strada Popa Şapcă, acolo unde autorităţile locale sunt în urmă cu finalizarea investiţiei.

De mai bine de un an se munceşte într-un ritm greoi la un calup de şapte străduţe. Primarul Misăilă dădea asigurări vara trecută că până la începerea anului şcolar 2018-2019 strada va fi finalizată, lucru care evident că nu s-a întâmplat, pe această stradă importantă, unde se află unităţi de învăţământ, urmând să se circule în condiţii normale abia odată cu începere noului an şcolar.

Imagine indisponibilă

Acest lucru îl promite şi patronul firmei constructoare, care are mai multe lucrări în Focşani şi îşi mută muncitorii de pe un şantier pe altul, pentru a da senzaţia că nu a abandonat lucrarea.

“Săptămâna viitoare încheiem şi cu strada Popa Şapcă, după ce vom turna stratul de asfalt. Apoi o să mergem pe Ion Basgan , pe care o vom finaliza şi pe aceea până la iarnă. Mai am şi strada Panduri, dar acolo nu am încă ordinul de începere pentru că sunt nişte probleme. Am avut în medie 50 de muncitori la lucru. Am lipsă de forţă de muncă calificată. Mi-au plecat ingineri, muncitori buni, s-au dus şi s-au angajat la primării, la Adjud sau la CUP,unde sunt salarii mai bune. Dar eu zic că facem treabă de calitate. De ce nu mă întrebaţi şi de ce nu ne sunt plătite lucrările”, se plânge Victor Roman, patronul firmei Roman Impex, fost deputat PSD în legislatura trecută.

Contractul semnat de firma sa cu Primăria Focşani, pentru strada Basgan, spune însă altceva. Contractul a fost semnat 24 iulie 2018 şi ar fi trebuit finalizat după nouă luni (trei luni proiectare şi şase luni execuţie). Din păcate, Primăria Focşani nu a pus şi penalizări pentru constructor, în condiţiile în care nu sunt respectate termenele la timp, aşa cum se întâmplă în toată lumea.

Imagine indisponibilă

Aceeaşi situaţie este şi în cazul reabilitării străzii Căpitan Stoenescu, lucrarea realizată de Asocierea Geacons Albeşti-Euro Proiect. Contractul a fost semnat pe 29 august 2018 şi termenul de execuţie era de 9 luni. La această oră, lucrările sunt încă la stadiul de debut. 

De asemenea, contractul pentru strada Panduri a fost semnat pe 15 martie 2018 şi are teremn final de execuţie 15 martie 2020, dar este puţin probabil să fie respectat, după cum recunoaşt chiar constructorul.

Nu mai vorbim despre contractele pentru reabilitarea unor străduţe mici, Alexandru Sahia şi Lunei, care trebuiau finalizate în august 2018, dar se aşteaptă şi acum turnarea celui de-al doilea strat de asfalt. Între timp au mai fost demarate şi alte investiţii în infrastructură, aflate încă în termen, dar cu un ritm lent de execuţie.

În întârziere sunt şi lucrările  vizând modernizarea străzilor Revoluţiei, Aleea Sudului, Cpt. Creţu Florin, Aleea Parc. Deja 11 luni din cele 15, cât prevede contractul, s-au scurs iar constructorul nu a intrat încă la muncă.

Din informaţiile noastre, Primăria Focşani se confruntă şi cu o situaţie financiară extrem de grea, bugetul pentru lucrări de investiţii ajungând la fundul sacului, la fel şi cel pentru funcţionare.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite