Crăciunul şi Anul Nou, finanţate cu bani împrumutaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banii de la bănci, singura soluţie pentru sărbători decente
Banii de la bănci, singura soluţie pentru sărbători decente

Pragurile băncilor sunt trecute de oameni care vor bani pentru masa de Sărbători ori pentru sejururi în străinătate.Băncile au oferte speciale, adresate în special celor care şi-au programat de câteva luni cheltuieli mai mari în această perioadă.

Chiar dacă specialiştii vorbesc din ce în ce mai mult despre adâncirea crizei economice în România, focşănenii nu renunţă, de sărbători, la mese copioase şi excursii în străinătate.


Pentru că şi-au rezervat încă din vară bilete pentru Crăciun şi Anul Nou, mulţi focşăneni se interesează acum de ofertele băncilor.

Focşăneanul Daniel Ciobanu nu este speriat de criză şi spune că s-a interesat să vadă ce bănci vin cu ofertele cele mai bune.

"Era şi normal să se vină cu astfel de oferte. Este un semn bun, mai ales pe această criză. Lumea era prea intrată în panică. În 2010 cred că economia se va îndrăzveni. Am văzut câteva oferte şi o să merg să văd cum intru în poseseia unui card credit pentru că vin Sărbătorile şi am nevoie de un bănuţ în plus", ne-a spus bărbatul.


Alţii trec pe la bănci pentru a se interesa de variant cea mai bună pentru a face rost de bani ca să plece în străinătate.


"Eu o să iau un card de credit cu o linie de creditare care se întinde pe încă trei salarii. Am luat bilete în Grecia pentru a-mi face Crăciunul şi Revelionul. Banii sun bineveniţi mai ales că nimeni nu-ţi mai dă un leu. Ofertele nu sunt senzaţionale, dar pe praful acesta este bine şi aşa. Mă întind cât îmi e plapuma" , a spus şi Emilian Stanciu.

Plăteşti cu cardul, poţi primi premii
Aşa sună una dintre cele mai interesante promoţii ale unei bănci comerciale.


Aproape toate băncile au ieşit pe piaţă cu o sumedenie de oferte pentru a-i sensibiliza pe clienţii fideli. Cele mai multe dintre instituţiile bancare vor menţine ofertele în perioada 1-31 decembrie 2009. Multe dintre bănci mai oferă şi puncte de loialitate care pot fi folosite atât în ţară cât şi în străinătate.


"Banca noastră a lansat câteva promoţii care vin în ajutorul clienţilor fideli. Cardul de credit oferă clienţilor noştri posibilitatea să ia o linie de credit în valoare de trei salarii", ne-a spus reprezentantul unei bănci comerciale.


O altă unitate a emis cardul de sărbători prin care se poate lua o linie de credit cuprinsă între 800 şi 20.000 de lei. Perioada de valabilitate este de doi ani, cu posibilitate de prelungire automată atât a cardului cât şi a liniei de credit. Cea mai lungă perioadă de graţie existentă în prezent pe piaţă este de până la 60 de zile.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite