Copiii de la Centrul „Sf. Maria” din Goleşti au petrecut Paştele cu prietenii lor de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul „A doua şansă pentru viaţă”  a luat fiinţă acum 8 ani de zile, când elevii voluntari de la Cuza au descoperit câtă nevoie de speranţă au aceşti tineri.

Marţi, 22 aprilie 2014, cuziştii, înscrişi ca voluntari în proiectul „A doua şansă pentru viaţă”, au poposit la Centrul Sf. Maria din Goleşti.

Şi mare a fost veselia atunci când toată lumea s-a strâns în jurul grătarului, având sentimentul normalităţii şi discutând firesc despre ultimele amintiri, dorinţe, aşteptări, împliniri.

Profesoarele Teodora Bentz, Loredana Diac, Alina Maiereanu şi Constanţa Coatu au avut grijă să nu lipsească de pe masa tinerilor simbolurile de Paşte: pasca, oule vopsite, cozonacul şi mici iepuraşi de ciocolată.

Cei de la Centru au fost, parcă, mai prietenoşi ca niciodată, lăsând să se vadă nevoia lor de afecţiune. Aproape că îşi doreau să fie mângâiaţi şi ţinuţi în braţe, în timp ce mirosul de mici, cârnaţi, pui făcuţi la grătar, le amintea de familie.

Unii dintre ei au recunoscut că părinţii n-au mai trecut să-i vadă de ani de zile sau că nu au mai fost invitaţi să meargă acasă de mult timp. De fapt, îngrijitoarele de la centrul Sf. Maria şi Sorin Atomulesei, şeful Centrului, sunt familia lor, cei care le ştiu secretele, tristeţile şi bucuriile.

Proiectul "A doua şansă pentru viaţă"  a luat fiinţă acum 8 ani, când elevii voluntari de la Cuza au descoperit câtă nevoie de speranţă au aceşti tineri.

De atunci, acest proiect se menţine în viaţă prin implicarea elevilor CNC, dar mai ales datorită disponibilităţii directorului DGASPC Vrancea, Daniela Nicolaş, care, la fiecare început de an şcolar, menţine dialogul deschis cu toţi cei interesaţi să ajute prin proiecte cu caracter umanitar. 

"Nu ştiu dacă darurile noastre de Paşte au fost cele mai mari bucurii. Eu cred că vizita în sine este cel mai mare cadou ce se poate face acestor tineri, care suferă de singurătate. Ei leagă foarte uşor prietenii şi păstrează vie amintirea voluntarilor ce le bat la poartă. M-a impresionat întrebarea Mioarei despre Şerban, un elev ajuns acum student în ultimul an la Psihologie. Pentru tinerii de la centrul Sf. Maria se pare că timpul stă în loc şi doar noi, cei sensibili la suferinţa lor, putem face minunea de a-i da, din când în când, o culoare luminoasă", a declarat Loredana Diac, una din profesoarele coordonatoare ale proiectului.

Mai puteţi citi:

De nouă ani, elevii de la Colegiul Naţional „Al.I. Cuza” sunt alături de copiii infectaţi cu HIV

Sărbători Pascale fericite pentru tinerii de la Centru „Sfânta Maria” din Goleşti

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite