Concurs Naţional de vinuri la „Bachus 2013”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În concurs vor intra şi vinuri albe, şi vinuri roşii
În concurs vor intra şi vinuri albe, şi vinuri roşii

Concursul, ajuns la ediţia a IV-a, este organizat de către Consiliul Judeţean Vrancea şi Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România.

Concursul este deschis tuturor categoriilor de vin, produse în conformitate cu reglementările UE iar probele participante la concurs trebuie să provină dintr-un lot omogen şi să respecte condiţiile de ambalare şi marcare în conformitate cu reglementările în vigoare.

Producătorii şi distribuitorii îşi pot înscrie vinurile în competiţie la mai multe secţiuni, respectiv vinuri liniştite, vinuri de colecţie (mai vechi de anul 2006), vinuri efervescente, vinuri speciale şi băuturi spirtoase şi băuturi pe bază de vin.

Pentru a se înscrie la concurs producătorii sau distribuitorii trebuie să trimită mostrele însoţite de buletinul de analize la Camera Agricolă Vrancea.

Termenul limită de primire a probelor în concurs este 3 octombrie , ora 24,00.

Câştigătorii ediţiei din acest a a Concursului Naţional de Vinuri ”Bachus 2013” vor fi anunţaţi în ultima seară a festivalului, pe scena din Piaţa Unirii, în jurul orei 20.40.

Mai puteţi citi:

VIDEO Un "hoţ" şi un "mafiot", personajele clipului de promovare a Festivalul Viei şi Vinului „Bachus 2013”

Chris Norman va cânta pentru focşăneni la Festivalul Viei şi Vinului „Bachus” 2013

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite