Comisiile de specialitate de la CL au fost schimbate în totalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După şedinţa de ieri, toate comisiile de specialitate de la nivelul Consiliului Local au fost schimbate. Nicu Tănase, liderul de grup al consilierilor PD-L a anunţat că va contesta în instanţă hotărârea aleşilor locali.

Cele patru comisii din cadrul Consiliului Local Focşani au fost schimbate ieri seară după votul dat de aleşii locali. Este vorba despre comisia socială pentru analiza cererilor pentru repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, de comisia socială pentru analizarea cererilor pentru repartizarea locuinţelor cu chirie din fondul locativ de stat, de comisia pentru eficienţă energetică care coordonează activitatea de reabilitare termică şi de comisia tehnică tehnică pentru amenajarea teritoriului şi urbanism. Şi reprezentanţii CL în Comitetul Director al Clubului Sportiv Municipal Focşani 2007, respectiv în consiliul consultativ al Cantinei de Ajutor Social din municipiu au fost înlocuiţi.

Componenţa acestora a fost stabilită în anul 2008, după alegerile locale. Din structura acestor organisme nu face parte, după votul de ieri, nici unul dintre consilierii PD-L, care, anterior erau majoritari. Nicu Tănase, liderul de grup al consilierilor PD-L a declarat încă de aseară că va contesta în instanţă această decizie. „Reprezentarea tripartită în aceste comisii a devenit, după cum se vede, una bipartită. (...) Această aşezare a comisiilor nu are nici un suport legal, aşa că vom face toate demersurile pentru a restabili legalitatea", a declarat consilierul Nicu Tănase.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite