UPDATE: Ion Ştefan şi Cătălin Toma, care au pierdut cu brio alegerile locale, deschid listele liberalilor la Camera Deputaţilor şi Senat

UPDATE: Ion Ştefan şi Cătălin Toma, care au pierdut cu brio alegerile locale, deschid listele liberalilor la Camera Deputaţilor şi Senat

Ion Ştefan şi Cătălin Toma, pe poziţii diferite

După ce duminică la prânz preşedintele PNL Vrancea a anunţat candidatura pentru postul de deputat a profesorului Cornel Noană, directorul celui mai bun liceu din Focşani, seara Consiliul Judeţean Executiv a întors foaia şi a decis cu totul alte variante.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE: Biroul Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal Filiala Vrancea s-a reunit în luni seară în cadrul unei şedinţe la care au participat 80 din cei 87 membri.

La şedinţă a participat şi Teodor Atanasiu, prim-vicepreşedintele PNL, dar şi o serie de invitaţi ai preşedintelui PNL Vrancea Cătălin Toma.

În urma propunerilor făcute şi a votului membrilor PNL din BPJ (67 pentru, 12 împotrivă şi o abţinere), listele PNL pentru parlamentarele din 11 decembrie arată astfel:

Senat: 1. Cătălin Toma, 2. Liviu Macovei, 3. Florin Nedelcu, 4. Raluca Ioan
Camera Deputaţilor: 1. Ion Ştefan, 2. Liviu Bostan, 3. Dorina Vraciu, 4. Alexandru Ciprian Epure, 5. Florin Nechifor, 6. Daniel Pancu, 7. Alin Dobre.


În PNL Vrancea este fierbere mare în aceste zile. Chiar dacă mai sunt două săptămâni până la termenul de depunere a candidaturilor pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, liberalii vrânceni vor să tranşeze mai devreme această problemă.

Din această pricină au apărut şi nemulţumiri, iar totul a culminat în ziua de duminică, atunci când o decizie luată de şeful filialei locale a fost întoarsă de Consiliul Judeţean Executiv al PNL Vrancea. Mai întâi, la orele prânzului, preşedintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, l-a prezentat pe Cornel Noană, directorul colegiului Naţional Unirea din Focşani, drept candidat pe lista PNL pentru Camera Deputaţilor.

Profesorul, de 58 de ani, este o persoană extrem de apreciată în Focşani şi se bucură de popularitate, fapt pentru care a fost la un pas de a fi candidatul PNL la alegerile locale pentru funcţia de primar al municipiului Focşani. Şefii politici au decis atunci altfel.

”Singura variantă posibilă pentru mine a fost PNL dar nu prea am fost invitat să candidez decât ca umplutură. Acum m-au invitat mai multe persoane în care am încredere, precum domnul Cătălin Toma, şi am acceptat. Sunt multe lucruri de făcut şi eu vreau să mă implic, în principal, în domeniile pe care le cunosc cel mai bine, precum educaţia şi sportul”, declara la prânz Cornel Noană.

Din informaţiile obţinute pe surse, se înţelegea că acesta va candida pe locul 2 la Camera Deputaţilor, prima poziţie fiind ocupată de preşedintele interimar Cătălin Toma.Tot pe surse s-a aflat că la Senat lista va fi deschisă de primarul comunei Ţifeşti, Gabriel ostolache, iar pe locul 2 va candida omul de afaceri Liviu Macovei.

Peste doar câteva ore, preşedintele PNL Vrancea a convocat CJEx, pentru a supune la vot propunerile, fără să intuiască faptul că adversarii săi, în fapt talibanii din PNL, s-au mobilizat mai bine.

Astfel că aceştia din urmă au decis ca Ion Ştefan, care a candidat fără succes pentru Primăria Focşani, să deschidă lista la Camera Deputaţilor, iar locul 2 să fie ocupat de Nini Săpunaru, care este deputat neîntrerupt din anul 2000. Pentru Senat propunerile au fost: locul întâi Nicolae Braicău, primarul comunei Ciorăşti, trimis în judecată pentru fraudă la alegerile prezidenţiale şi pe locul doi Liviu Bostan, consilier judeţean.

În această seară ar urma să aibă loc o şedinţă decisivă pentru desemnarea candidaţilor, în prezenţa prim-vicepreşedintelui PNL, Teodor Atanasiu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările