Cuvântul “degeaba” este de fapt metafora neînţelegerii, la timp, a unui geniu adevărat, iar cei care mi-au transmis mesajul atunci nu au făcut-o prea hotărât să înţeleg că Eminescu este mai mult decât un „geniu pustiu” sau „luceafărul poeziei româneşti”. Astfel că, în viaţa mea a trebuit să trec singurică peste această etapă,  descoperind altele şi amânând “cunoştinţa” cu Eminescu pentru altă perioadă.

Şi da! L-am reîntâlnit pe Eminescu, mai actual ca niciodată, ca şi Caragiale de altfel, chiar dacă cei doi rămân în contemporaneitate cu stiluri diferite şi nu-mi pasă dacă veţi spune că prea târziu! E  mai bine decât niciodată!

A citi ce a scris Eminescu în “Timpul” secolului al XIX-lea este ca şi cum ai da timpul înapoi, dar în acelaşi timp ai trăi prezentul. Unii spun ca Eminescu a murit de o anume boală,  alţii spun că a fost omorât,  însă cu siguranţă publicistica lui nu este la îndemâna oricui şi nu la orice vârstă poate fi înţeles că acest geniu, chiar şi-a exprimat opinia şi gândurile cu cele mai pure simţăminte, iar în puritatea lui “naivă”, chiar nu ştiu dacă s-a gândit că cineva sau mai mulţi vor fi foarte deranjaţi!

Oare aşa se va întâmpla şi cu cei care, în ziua de astăzi, îşi asumă propriile opinii pe toate canalele media? Chiar dacă Eminescu era unul din puţinii formatori de opinie de la vremea aceea,  eu tot mai cred că, în contemporan, se poate forma un grup ce îşi va  putea expune ideile  nepărtinitoare, nemanipulate şi neplătite de nimeni,  ci doar sincere, fără frica de a muri “pedepsit” pentru opinie!

“Testamentul politic al lui Eminescu” în sinteza şi asamblarea logică de idei, “Eminescu interzis – gândirea politică” realizată de Radu Mihai Crişan, o culegere a unor lucrări mai vechi, reeditate de către autor în anul 2008 cu toate drepturile libere de publicare, mă face să cred că “nevrednicul Crişan” şi-a asumat tot riscul şi s-a identificat cu o părticică din sufletul lui Eminescu spre a nu-i fi lăsate rândurile să moară în uitare.

Fără să pretindă că a reuşit perfect, autorul recomandă paragrafe întregi din publicistica lui Eminescu, din manuscrisele şi proza geniului, cu recomandarea tuturor să le parcurgă în întregime şi fiecare să-şi formeze propria opinie. Autorul dăruieşte aceste sinteze eminesciene cu “dragoste creştină şi dorinţa de a le fi de întru folos”.

Am remarcat selectia deja făcută de Marcel Rădut Seliste  poate o idee cam direcţionată pe un anume segment,  scos din context pe fondul unui fenomen intens mediatizat în ultima vreme! Eminescu este mai mult de atât! Eminescu a observat fenomene injuste la toate nivelurile care nu vizau identitatea naţională sau românismul în general şi nici “spiritul de echitate al poporului”.

În scrierile lui Eminescu, am observat faptul că nu i-a scăpat mai nimic din societatatea vremii şi orice frază pe care am citit-o are legătură şi cu sistemul contemporan, pe niveluri diferite.

Mizeria şi starea economiei, actuale?

“La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economic a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic” (…). “Există două naţiuni distincte în această ţară: una stoarsă şi sărăcită de producători, alta îmbuibată, de muncitori (spoliatori)”(1881).

“Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi tihnă” (1878). (…) “Mizeria materială şi morală a populaţiei , destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face cu cutări sau cutări principia de guvernământ” (1882).

“Mulţimea asta de oameni fără învăţătură, care şi-a făcut din politică o speculă, poate ea să trateze negoţul ei cu fraze, altfel decât oricare precupeţ?” (1881).

Se apropie alegerile?

“Favoarea şi interesul electoral singure prezidează la alegerea amploaiaţilor statului (…). Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român”.  (1882). (..)

“Partidele, la noi, nu sunt partide de principiu, ci de interese personale, care, păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în anul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării ” (1880).
“… cât despre aluatul protoplasmatic care formează, la noi, un stat în stat, aşezat asupra instituţiilor şi a poporului (…) e capabil de-a falsifica totul: şi liste electorale şi alegeri, şi forme parlamentare, şi idei economice, şi ştiinţă, şi literatură”
(1880).

Să se schimbe pe ici, pe colo, dar să ştim şi noi …

“Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc (…) a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruoase. Nu mai există  altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi de câştigat (…); a o învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără srupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă ”. (1881)

“Toate libertăţile înscrise în Constituţia noastră le iubim şi le sprijinim; departe de a urmări răsturnarea lor, le-am apăra, din contra, împotriva acelor ce ar voi să se atingă de ele” (1878) … “aceea ce nu voim sunt: despotismul şi opresiunea prin mulţime, radicalismul şi demagogia”.

Ce s-a schimbat oare din Timpul lui Eminescu?

“Nici nu s-a născut omul acela, nici se va naşte vreodată, care să afle un sistem de guvernământ absolut bun, în stare să mulţumească pe toată lumea. Precum fiecare om are umbra sa şi defectele inerente calităţilor sale, tot astfel, fiece sistem politic are defectele acelea care sunt în mod fatal legate de calităţile sale” … (1880)

Iertată-mi fie nevrednicia de a nu-ţi cunoaşte toate opiniile şi crezurile, mărite Mihai! Acestea sunt doar gândurile mele de om simplu şi neştiutor în ale eminescologiei.

La mulţi ani să fii în inimile noastre şi sper ca tu să rămăi geniul, iar marele tău adevăr publicat să se schimbe în favoarea poporului căruia i s-a sfărâmat mereu un viitor!

Dacă este să se schimbe sau să revizuiască pe ici colo, să ştim şi noi şi oricât s-ar vrea moartea celor care gândesc, mereu se va găsi un grup de oameni care să vorbească!

Din moartea unui geniu, răsare-o naţiune, iar din fanarioţi, doar mix de poligloţi!