Cine sunt magistraţii care-l judecă pe Marian Oprişan la Curtea de Apel Cluj, în procesul său cu DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Oprişan este judecat pentru fapte de corupţie
Marian Oprişan este judecat pentru fapte de corupţie

Procesul preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea se va relua pe 29 mai, în faza de apel, după ce în prima instanţă Marian Oprişan a fost achitat la Judecătoria Cluj-Napoca.

Curtea de Apel Cluj a stabilit completul de doi judecători care vor judeca apelul în dosarul de corupţie instrumentat de DNA împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan şi al altor patru foşti subordonaţi.

Completul este format din Gheorghe Valentin Chitidean, preşedinte al secţiei penale şi pentru cauze cu minori şi Claudia Ioana Ilieş.

Chitidean este judecător din anul 1998 şi activează la Curtea de Apel Cluj din anul 2006. Face parte din rândul magistraţilor care au semnat în 2011 petiţia prin care se protesta împotriva încălcării eticii profesionale de către CSM, prin numirea la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a judecătorilor Cristian Jipa şi Florin Costiniu, implicaţi in dosarul fostului senator Cătălin Voicu.

La rândul său, Claudia Ioana Ilieş este fost purtător de cuvânt al Curţii de Apel Cluj. Primul termen al apelului se va judeca pe data de 29 mai.

Reamintim că în primă instanţă, atât Marian Oprişan, cât şi foştii săi subalterni au fost achitaţi de judecătorul Lucian Buta.

Vă mai recomandăm:

Baronul Oprişan a terminat de fugărit „Căprioara“ după 8 ani, 4 luni şi 15 zile. Verdict în procesul în care procurorii au cerut ferm condamnarea la închisoare

Învinuirile aduse preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan (PSD), în „Dosarul Căprioara”: abuz în serviciu, utilizarea în alte scopuri a banilor de la stat, fals şi uz de fals, cu un prejudiciu adus la buget de 1,9 milioane de dolari.

Oprişan, achitat în procesul de corupţie. „Mulţumesc DNA pentru imensa lecţie de viaţă, care m-a făcut mai înţelept“

Potrivit deciziei instanţei, Marian Oprişan a fost achitat pentru infracţiunile de utilizare a creditului în alte scopuri, abuz în serviciu şi fals intelectual.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite