Cine a fost voievodul săracilor, „mare vărsătoriu de sânge“, care tăia capetele boierilor şi le umplea cu paie

Ştefan Tomşa al II, văzut de Adrian Piticaru

Ştefan Tomşa al II-lea s-a aflat de două ori pe scaunul Moldovei, 20 noiembrie 1611 - 22 noiembrie 1615 şi septembrie 1621 - august 1623.

Domn al Moldovei la începutul unuia dintre cele mai frământate secole ale istoriei Moldovei, Ştefan Tomşa al II-lea s-a înscris în rândul domnitorilor a căror soartă a fost implicit determinată de realitatea timpului.

Tomşa şi-a început prima domnie pe scaunul Moldovei în noiembrie 1611, contrar obiceiurilor vremii, nu ca ales al boierilor din această zonă, ci a fost impus direct de la Constantinopol, care i-a oferit ca ajutor şi o oştire de peste 20.000 de soldaţi turci, tătari şi munteni.

Ori acest lucru a atras nemulţumirea boierilor, care auziseră despre Tomşa că ar fi nu numai aspru, ci şi cam lacom la băutură şi extrem de afemeiat.

Ca şi domn al Moldovei, Tomşa s-a străduit să menţină relaţii bune cu Polonia, însă eforturile sale au fost zădărnicite de fostul domn Constantin Movilă, fiu al lui Ieremia Movilă, şi de boierii pe care îi avea în jur, care se bucurau de sprijinul regelui Poloniei.

Astfel că la jumătate de an de la urcarea pe tron, Tomşa s-a confruntat cu o primă luptă cu oastea polonă, de pomină, în care a făcut prăpăd în tabăra inamică. Au murit în bătălie, potrivit cronicilor vremii, peste 8.000 de nobili poloni şi vreo 10.000 de ţărani, iar liderii oastei poloneze au fost prinşi şi întemniţaţi.

Mulţi dintre boierii care veniseră cu oastea polonă au căzut şi ei în plasa întinsă de Tomşa şi au sfârşit prin a fi decapitaţi. Au pierit atunci logofătul Vasile Stroici, hatmanul Balica - ctitorul Mănăstirii Frumoasa, postelnicul Chiriţă Paleologul, a cărui soţie era rudă cu Constantin Movilă, stolnicul Miron şi alţii. În total, 32 de boieri au fost decapitaţi din ordinul lui Ştefan Tomşa.

“Boierii s-au rugat de Tomşa să-i cruţe viaţa unui diac (n.a. - comandant al artileriei, care avea sub autoritatea sa închisorile din ţară), că era un cărturar bun. Vodă a răspuns că mai cărturar decât dracul nu este altul şi l-a omorât. Miron Costin povesteşte de călăul lui Tomşa, un ţigan «gros şi mare la trup», care de multe ori striga domnului arătând pe boieri: «S-au îngrăşat, doamne, berbecii, buni sunt de giunghiat». Ştefan Vodă râdea şi îi dăruia ţiganului bani", povesteşte istoricul focşănean Horia Dumitrescu.

Tomşa se purta aspru cu boierii nu numai pentru că s-au ridicat împotriva domniei sale, ci şi pentru că erau nedrepţi cu săracii. Aşa stând lucrurile, nu este de mirare că în anul 1615 boierii s-au răzvrătit din nou împotriva sa, deşi mulţi din ei au ajuns în acest rang graţie domnului Moldovei. Vorbim de logofătul Nichifor Beldiman, vornicul Baldovin, hatmanul Sturdza, vistiernicul Boul şi, mai cu seamă, vornicul Mârza cu oştenii lui.
La rândul său, Ştefan Tomşa avea de partea sa oastea de dărăbanii unguri, cărora le-a plătit solda înainte, dar şi cete de târgoveţi care voiau să lupte pe bani.

75 de boieri căsăpiţi dintr-un foc

Lupta s-a dat la marginea laşilor, la “Fîntîna lui Păcurar", iar boierii răzvrătiţi au fost învinşi. Mulţi dintre ei au căzut în mâna domnului Moldovei. Între ei s-a aflat şi vornicul Bărboi, cu fiul său, primul fiind tras în ţeapă chiar pe locul bătăliei, iar al doilea a fost spânzurat în faţa casei părinteşti. În total, au pierit în luptă 72 de boieri, ale căror capete au fost umplute cu paie. Alţi trei boieri, logofătul Beldiman, hatmanul Sturdza şi vistiernicul Boul au fost daţi în urmărire generală, prinşi şi tăiaţi în bucăţi.

“În urma luptei, Ştefan Tomşa a aplicat legile pământului la acea vreme, fără judecată, confiscând proprietăţile boierilor răsculaţi, dar şi ale rudelor acestora, moşiile de zestre ale soţiilor lor şi chiar moşiile donate mănăstirilor de către boierii răsculaţi”, spune istoricul Horia Dumitrescu.

Tomşa a mai avut şi o a doua domnie pe scaunul Moldovei, între 1621 şi 1623, sfârşind la tron în urma uneltirilor lui Radu Mihnea la Înalta Poartă.

El a rămas însă în istorie, după cum îl descrie cronicarul Miron Costin, „ca mare vărsătoriu de sânge”, “gros la hire şi prostatec”, “un bătrân foarte crunt”, “tiranul acela care speria Iaşul trecînd pe străzile podite cu loadbe de lemn în fruntea gărzii lui înnarmate şi care măcelăria pe boieri ca distractie şi ca precauţiune”.

Tomşa era aspru doar cu boierii, nu şi cu ţăranii, cărora le asculta păsurile, iar pentru acest lucru ţăranii l-au socotit “domnul lor-voievodul săracilor”.