Cine au fost demnitarii care au murit în 1920 în atentatul din Parlamentul României. O defecţiune a dispozitivului exploziv a stopat o tragedie şi mai mare

Bomba cae a provozat dezastrul a fost reconstituită de specialişti

Actul terorist a avut loc la începutul perioadei interbelice şi a fost înfăptuit de un grup de evrei comunişti cu experienţă în mânuirea explozibililor.

Deşi atentatele cu bombă par o descoperire de dată relativ recentă, vorbindu-se de ele de două-trei decenii, în realitate acestea îşi au origini mult mai vechi.

În România s-a întâmplat pentru prima dată la începutul perioadei interbelice, în anul 1920, cel mai cunoscut fiind atacul dat în Senatul României pe data de 8 decembrie.

Era o după amiază de miercuri când senatorii, aflaţi unii la bufet, alţii pe culoarele instituţiei, erau chemaţi pentru continuarea şedinţei.

Preşedintele Senatului, generalul Constantin Coandă, tocmai se instalase în fotoliul său când o bubuitură puternică a cutremurat zidurile, iar sala de şedinţă s-a transformat într-un vacarm de nedescris, cu strigăte şi ţipete de salvare.

Senatorii au dat buzna spre ieşiri, creându-se o învălmăşeală generală. Explozia a provocat moartea episcopului  greco-catolic al Oradei, Demetru Radu. Episcopul Demetriu Radu fusese participant la redactarea Declaraţiei de la Oradea, prin care în octombrie 1918 s-a afirmat dreptul la autodeterminare al românilor din Transilvania, Banat şi Maramureş, iar la 1 Decembrie, la Alba Iulia, a fost unul din preşedinţii Marii Adunări Naţionale.

El a făcut parte din primul Parlament al României Mari, iar pe 8 decembrie se pregătea să ţină o cuvântare  la tribună, dar explozia i-a curmat viaţa pe loc.

În atentat au mai murit au senatorul Spiridon Gheorghiu şi ministrul de Justiţie Dimitrie Greceanu, fiind totodată grav răniţi episcopul ortodox al Oradei, Roman Ciorogariu, cel al Dunării de Jos, Nifon, preşedintele Senatului, generalul Constantin Coandă şi alţi senatori prezenţi la lucrări.

În ancheta care a urmat s-a implicat Siguranţa Statului, iar cercetările efectuate au arătat că atentatorii sunt patru comunişti, toţi evrei, care l-au avut complice pe Alecu Constantinescu, şeful Partidului Socialist din România, partid de extremă stânga.

S-au folosit de un copil

Atentatorii Max Goldstein, Lupu Goldstein, Lupu Osiaş şi Leon Lichtblau şi-au pus planul în aplicare cu o seară înainte de a acţiona, când însoţiţi de o fetiţă care avea în mână o mică geantă, au intrat în sediul Senatului, aflat la unul din etajele Universităţii.

Acolo ei au plasat bomba după o draperie, vizat fiind se pare preşedintele Senatului, care avea locul în apropiere. Ei nu au părăsit sala, ci au rămas peste noapte acolo, fixând ceasul bombei, pentru explozie, fix la ora 14.45. Ceea ce s-a şi întâmplat de altfel pe 8 decembrie, când au murit trei demnitari ai statului iar alţi câţiva au fost răniţi. Toţi cei trei atentatori au fugit în Rusia, iar Ministerul de Interne a pus pe capul lor un premiu de 200.000 de lei.

Unul dintre criminali, Max Goldstein, avea să fie prins un an mai târziu, pe când încerca să revină în România traversând înot Dunărea, purând asupra sa 15 kilograme de explozibil, pregătit probabil pentru alt atentat. De altfel, acesta avea o bogată experienţă în acest sens şi a căzut el însuşi victimă a manevrării explozibilului, pierzându-şi în trecut o mână.

Goldstein a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi a murit la închisoarea Doftana, după două luni de greva foamei.

Lupu Goldstein şi Lupu Osias au fost prinşi şi şi-au ispăşit pedepsele, în vreme ce studentul Lichtblau nu a mai revenit din Rusia niciodată.

După condamnarea atentatorilor, justiţia a luat decizia interzicerii Partidului Comunist Român, dar liderii acestuia au respins implicarea în atentat, pe motiv că nu sunt probe.

La ceva vreme de la atentat, anchetatorii au reuşit să reconstituie şi dispozitivul exploziv care a provocat atentatul.

“Era compusă din două bombe germane(Minenwerfer de tranşee), o maşinărie compusă dintr-un ceas-deşteptător obişnuit, două brichete şi două bucaţi de fitil Bickford ordinar. Peste butoanele brichetei era aşezată o paletă de lemn, peste care trecea un cablu de sârmă subţire, cu un capăt fixat peste peretele cutiei, trecând peste paleta de deasupra butoanelor; celălatt capăt era fixat la axa deşteptătorului. Brichetele erau înarmate cu pietre, fitil, benzină. În dreptul celor două brichete 2 bucăţi de fitil mergeau la cele două obuze, pline cu explozibil. Când “reveil"-ul acţiona, cablul de sârmă fixat de axa ceasornicului se învârtea, presând paleta, care acţiona brichetele. Defectul de construcţie consista din aceea că erau două decalări, ceea ce făcea imposibilă explodarea în aceeaşi clipă a ambelor obuze. În adevăr, numai unul a explodat, spărgându-l pe al doilea, a cărui materie a ars doar ca un artificiu. Dacă explodau ambele obuze, dezastrul ar fi fost mult mai mare”, se arată în datele anchetei.