Charlie Hebdo şi gândurile mele urâte
0
N-am identificat niciodată fanaticii religioşi cu religia însăşi, indiferent care ar fi ea. M-am ferit mereu de generalizări, ceea ce mi-a atras uneori admonestări, prieteneşti, e drept, ca şi acuzaţii de stângism.
Azi însă, după atentatul asupra "Charlie Hebdo", când am văzut imaginile cu poliţistul care urla de durere şi a fost împuşcat în cap cu sânge rece, am avut un moment când toate gândurile urâte, pline de generalizări de tot felul, de care mereu m-am ferit, m-au invadat. Şi, ca să scap de ele, mi-am scris aici intrebările care mă rod, întru clarificare...
Nu pot să nu mă întreb, plecând de la ipoteza că teroriştii erau francezi, crescuţi prin urmare acolo, şcoliţi în Franţa, beneficiari ai culturii franceze cu tot ce înseamnă ea, cum de e posibil? Cum e posibil să fii educat într-un mediu tolerant cu toate religiile şi culturile, deci şi a ta şi să ajungi fanatic, gata să-l ucizi pe cel care gândeşte diferit? Să beneficiezi de toate avantajele sociale ale Franţei şi să ajungi să întorci ca mulţumire ura?
Undeva acolo, ceva e greşit. Mă gândesc că tolerarea pumnului ridicat, a ameninţărilor, cultivarea diferenţelor şi nu a valorilor comune, chiar şi în şcolile publice, a creat o slăbiciune nepermisă a statului.
Nu, nu toţi musulmanii sunt terorişti. Nici fanatici. Slavă Domnului. Dar a accepta pur şi simplu acele diferenţe culturale care încalcă valorile comune ale secolului în care trăim, în numele toleranţei, cred că stimulează, nu îndepărtează fanatismul. Şi nu doar pe cel al musulmanilor, ci şi pe al celorlalţi, care, iată, asista neputincioşi la crime odioase şi se lasa copleşiţi de gânduri urâte.
Se încarcă comentariile...
