Ce prevedea primul regulament privind circulaţia maşinilor în România. Strigătul „La o parte!“, clasat oficial drept claxon
0
România nu a avut până la Alexandru Ioan Cuza un regulament care să reglementeze circulaţia mijloacelor de transport pe drumurile publice.
Probabil, nici nu au existat motive, având în vedere că acum 150 de ani nu se putea vorbi de automobile, ci doar de cai înhămaşi la căruţe, trăsuri şi birje, acestea fiind singurele mijloace de deplasare “de viteză”.
Serviciul public de transporturi în epoca fanariotă, la 1775, pe vremea lui Alexandru Ipsilante, avea oarecum nişte reguli nescrise în care călătorul care pleca din Bucureşti spre Urziceni, Buzău, Focşani sau spre Piteşti, Câmpu Lung, Râmnicu Vâlcea sau spre Brăila, găsea la distanţa de 20 de kilometri câte o staţie unde se afla o căruţă, cai şi surugii pentru continuarea drumului.
Cu toate acestea, autorităţile de la 1859 au luat în calcul că este nevoie de o lege prin care să se reglementeze juridic deplasarea atelajelor pe drumurile publice, având în vedere înmulţirea loc, dar şi unele accidente petrecute în trafic.
Aşa se face că prima încercare de reglementare juridică referitoare exclusiv la domeniul circulaţiei pe drumurile publice a avut loc, în România, în anul 1859, când s-a elaborat cu titlu experimental primul regulament intitulat "Ordonanţa pentru reglementarea trăsurilor în Bucureşti".
Actul normativ prevedea, în principal, obligaţii în sarcina birjarilor, care nu aveau voie să circule decât la pas, să nu stropească pietonii şi să circule cu multă atenţie prin locurile strâmte.
Nouă ani mai târziu, acest regulament este îmbunătăţit printr-o hotărâre a Consiliul Comunal al Capitalei, care a votat la 9 aprilie 1868 un "Regulament pentru trăsurile de piaţă şi Bucureşti".
Caii putere, hrăniţi numai cu orz şi ovăz
Regulamentul poate părea haios în zilele de astăzi, dar la vremea respectivă el trebuia respectat ca atare. Reglementările vizau faptul că „nimeni nu e volnic a conduce trăsura fără livret” că “trăsurile să fie curate şi de bună stare, iar hrana cailor să fie: fân, ovăz şi orz, căci orice trăsura cu cai în stare de slăbire se va opri d-a mai circula”.
Autorităţile puneau condiţii şi birjarilor să-şi respecte clienţii, cum altfel dacă nu prin conduită: “Conducătorii să fie îmbrăcaţi curat, cu haine cuviincioase; conducătorii n-au voie a fuma când sunt în mers cu muşterii; birjarii prinşi pe capra beţi se vor aresta; toate trăsurile vor avea, noaptea, felinare aprinse”.
La Focşani, primul „regulament asupra birjelor şi circularea lor în oraşul Focşani” a fost adoptat abia în 1886, autorităţile de atunci dorind să arate că sunt preocupate pentru buna organizare a deplasării vehiculelor.
“Regulamentul prevedea în principal obligaţiile care cădeau în sarcina birjarilor, care erau obligaţi să poarte livret, să nu consume alcool şi alte obligaţii. De asemenea, tot atunci a fost aprobat şi un regulament asupra circulaţiei pe străzi şi trotuare”, ne-a declarat Florin Dîrdală, istoric la Arhivele Naţionale Vrancea.
Maşinile au venit mai târziu
La începutul secolului XX, în ţara noastră au început să pătrundă şi primele autoturisme, aparţinând, evident, unor oameni bogaţi. Se ştie că prima maşină din România a fost înregistrată în anul 1889, fiind un Peugeot cu motor de patru cai putere.
În anul l906, în Monitorul Oficial nr. 211 din 19 decembrie, este publicat "Regulamentul poliţiei rulajului şi circulaţiei pe căile publice".
Acesta prevedea că "persoanele care merg pe jos nu trebuie să meargă în calea vehiculelor şi a animalelor conduse, ele trebuie să meargă pe acostamente aşa că circulaţia în mijloc să fie liberă". Asta în condiţiile în care conducătorii vehiculelor şi ai animalelor sunt datori de a da semnale pietonilor că se apropie de ei. Cum făceau acest lucru? Simplu: cu trompeta sau prin strigăte puternice, gen "dă-te la o parte".
În 1907 erau înmatriculate 138 de maşini, astfel că legiuitorii s-au gândit să reglementeze circulaţia acestora pe drumuri publice printr-un examen în care să se constate că şoferii sunt apţi pentru a conduce. Astfel că primul examen pentru obţinerea permisului de conducere a fost organizat în 1907, din cauza creşterii „îngrijorătoare” a numărului de autovehicule.
Ce spunea regulamentul rutier
Potrivit paginii de Facebook “Bună dimineaţa Bucureşti”, regulamentul avea doar şapte articole.
Art 1 - Fiecare automobil va avea în faţă şi în spate un număr gros vopsit în alb, mare de cel puţin 15 centimetri. Numărul din spate va fi luminat seara cu o lanternă ca să se poată citi;
Art. 2 - La fiecare intrare în stradă sau răspântie, conducătorul automobilului va fi dator a suna din trompă sau aşa-numitul semnal sirenă.
Seara, atât în oraş, cât şi la Şosea, automobilele vor lumina cu 2 lanterne aşa-numite „far“;
Art. 3- Viteza maximă a automobilului atât în oraş cât şi la Şosea până la hipodrom va fi de 10 kilometri la oră, adică nu va depăşi sub niciun cuvânt trapul obişnuit al cailor;
Art. 4 - Contravenientul la art. 1 şi 2 din acest regulament, mecanicul sau proprietarul va fi împiedicat de a pune automobilul în circulaţie, atât în oraş, cât şi pe Şosea timp de 10 zile. În caz de recidivă, împiedicarea de circulaţie va fi de 30 de zile
Art. 5 - Contravenientul la art 3 din regulament va fi împiedicat a pune în circulaţie automobilul timp de 2 luni; în caz de recidivă, impiedicarea de circulaţie va fi de 6 luni
Art. 6 - Automobilelor căzute în culpa la art. 4 şi 5 inspectorul comunal le va şnurui şi sigila roţile, ca împiedicarea de circulaţie să fie legală şi reală
Art. 7 - Raportul sergentului de stradă afirmând contravenţia conducătorului sau proprietarului automobilului şi redarea dispoziţiilor din acest regulament este suficient a da dreptul primarului sau prefectului de poliţie a aplica pedepsele din acest regulament.
Patru ani au avut loc şi primele cursuri de pregătire pentru cei care doreau permis de conducere, examenul constând într-o probă de frânare bruscă, moment în care examinatorul arunca în faţa automobilului aflat în viteză un sac plin cu paie.
Toţi cei 12 pretendenţi la permis au primit brevet de conducători auto în urma acestui test.
România a introdus primele semne de circulaţie abia în 1913, când deja în ţară erau totuşi 1.300 de maşini.
La data de 11 octombrie 1913 a intrat în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial nr.156, "Regulamentul pentru circulaţiunea autovehiculelor", care prevedea o serie de condiţii pentru admiterea în circulaţie a autovehiculelor.
În conformitate cu prevederile acestui regulament, pentru a fi admis să circule pe drumurile publice din ţară şi din străinătate, orice autovehicul trebuia să fie "recunoscut bun pentru circulaţie" de către o comisie ce funcţiona pe lângă fiecare prefectură de judeţ şi din care trebuia să facă parte "şi un specialist de automobil, de preferinţă membru al Clubului Automobilistic Român".
După Primul Război Mondial, regulamentele s-au modificat de zeci de ori, ajungând astăzi ca totul să fie armonizat cu legislaţia Uniunii Europene.
Se încarcă comentariile...
