Câte biserici a construit, de fapt, Ştefan cel Mare: păcatele pe care şi le-a spălat domnitorul-Casanova

Mănăstirea Putna

Ştefan cel Mare şi Sfânt, cel mai mare român al tuturor timpurilor, aşa cum a reieşit dintr-o campanie derulată în urmă cu câţiva ani de Televiziunea Română, a avut şi una dintre cele mai îndelungate domnii.

După Carol I, care s-a aflat pe tronul României timp de 48 de ani, marele domnitor a stat în scaunul de conducător al Moldovei 47 de ani, între 1457 şi 1504.

În timpul domniei sale, Moldova a devenit un stat puternic, îngrijindu-se de prosperitatea ţării sale, prin dezvoltarea meşteşugurilor şi negoţului, în acelaşi timp întărind armata, fiind un comandant de oşti neîntrecut. Victoriile împotriva expansiunii otomane sunt cunoscute în istorie, dar Ştefan cel Mare a fost şi un ctitor a numeroase aşezăminte religioase, respectiv biserici şi mănăstiri.

În conştiinţa colectivă a poporului român s-a întipărit ideea că domnitorul Moldovean ar fi înălţat câte o biserică după fiecare bătălie dusă, aspect care nu este în concordanţă cu realitatea. În realitate, Ştefan cel Mare a purtat 42 de războaie. Înscriptiile în piatră sau pictate păstrate din timpul său îl atestă pe domnitorul Moldovei ca fiind ctitor al 26 de biserici şi mănăstiri, multe dintre ele ridicate pentru pomenirea celor căzuţi în lupte şi ca mulţumire pentru anumite biruinţe. Mai sunt alte zece biserici care îi sunt atribuite, dar pentru care nu există dovezi certe.

În istorie au rămas două perioade distincte privind construcţiile făcute pe vremea lui Ştefan cel Mare. Între anii 1457-1487 a ridicat cetăţi şi fortificaţii, iar între anii 1487-1504 a ridicat biserici şi mânăstiri. Majoritatea au fost ridicate pe locul unor construcţii mai vechi sau în continuarea unor lăcaşe existente.

Mănăstirea Putna

Se crede că mânăstirea Putna a fost ctitorită de el şi pentru că a fost înmormântat acolo. În fapt, primul voievod, Dragoş Vodă, a construit o biserică din lemn la Volovăţ, pe care apoi a mutat-o la Putna. În jurul acestei bisericuţe, Bogdan I Întemeietorul a pus bazele Mânăstirii Putna. Ştefan cel Mare a fost cel care a refăcut-o şi a dezvoltat-o în perioada 1466-1469.

„Binecredinciosul domn a toată ţara Moldovei, Io Ştefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a zidit şi a făcut mănăstirea aceasta întru numele Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, în timpul arhimandritului Ioasaf”, se arată în pisania lăsată de domnitor la Mănăstirea Putna.

Lista bisericilor ctitorite de Ştefan cel Mare

În judeţul Suceava, unde a fost şi Cetatea de Scaun a domnitorului, Ştefan cel Mare a ctitorit şase biserici şi două mănăstiri: Mănăstirea Putna - 1466-1469; Biserica Albă din Baia – 1467; Biserica Sfântul Procopie din Bădeuţi (astăzi Milişăuţi) - 1487, distrusă în 1917; Biserica Înălţarea Sfintei Cruci din Pătrăuţi – 1487; Mănăstirea Voroneţ - 1488; Biserica Sfântul Ilie din Sfântu Ilie – 1488; Biserica Înălţarea Sfintei Cruci din Volovăţ - 1500-1502; Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Reuseni - 1503-1504.

Mănăstirea Suceviţa

În judeţul Neamţ, Ştefan cel Mare a ctitorit Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Războieni – 1496; Biserica Naşterea Maicii Domnului din Tazlău - 1496-1497; Mănăstirea Neamţ - 1497 şi. Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Piatra Neamţ - 1497-1498.

Şi pe teritoriul judeţului Iaşi sunt cinci ctitorii din vremea domnului Moldovei, respectiv Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi - 1491-1492; Biserica Cuvioasa Parascheva din Cotnari – 1493; Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău - 1493-1494; Mănăstirea Dobrovăţ - 1503-1504 şi Biserica Sfintii Voievozi din Cucuteni-1504.

În judeţul Botoşani se găsesc două biserici din timpul lui Ştefan cel Mare, respectiv Biserica Sfântul Nicolae din Dorohoi – 1495 şi Biserica Sfântul Nicolae din Popăuţi – 1496, iar în judeţul Vaslui se găsesc două lăcaşe de cult, Biserica Sfântul Ioan din Vaslui – 1490 şi Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Huşi (Catedrala Episcopală a Huşilor) – 1494.

Alte trei ctitorii ale voievodului sunt în judeţul Bacău, Biserica Precista din Bacău – 1491, Biserica Adormirea Maicii Domnului din Borzeşti - 1493-1494 şi Biserica Manastirii Bogdana iar în judeţul Buzău Ştefan cel mare a ctitorit Biserica Sfintei Cuvioase Parascheva din Râmnicu Sărat - construită în 1474 şi demolată în 1897.

Mănăstirea Zogravu de pe Muntele Athos

Tot Ştefan cel Mare este ctitorul Mănăstirii Zogravu, de pe Muntele Athos, biserica mănăstirii fiind refăcută la 1502, cu doi ani înainte de moartea sa.

Cât de creştin era Ştefan cel Mare

Teologul Teodor Manolache spune că domnitorul obişnuia, pe lângă construcţia de biserici, să facă numeroase danii mănăstirilor.

„Ca un adevărat creştin ce era, Ştefan cel Mare se grijea şi de mântuirea sufletului. De aceea, făgăduind mănăstirii Zografu din Sfântul Munte un mertic anual de 100 de galbeni, el a cerut pentru aceasta, ca şi pentru alte eventuale milostenii, să fie trecut la pomelnic împreună cu soţia şi copiii săi, iar după moartea sa să i se facă pomenile obişnuite. De asemenea, a făcut numeroase danii mănăstirilor moldovene (Probota, Neamţ, Moldoviţa, Tazlău, Bistriţa, Dobrovăţ, ca şi episcopiei de Roman), pentru mântuirea sufletelor moşilor şi părinţilor săi şi pentru sănătatea lui şi a familiei sale”, spune teologul Teodor Manolache.

În anul 2004, când se împlinea 500 de ani de la moartea domnitorului, fostul Patriarh al României, Teoctist,  a spus că „opera de zidire a sfintelor locaşuri a izvorât din marea lui dragoste de popor şi din marea lui credinţă în Dumnezeu, care-l făceau de neînvins în faţa oştilor turceşti şi care îl păstrau curat şi dârz în faţa multor încercări papistăşeşti. Toate mănăstirile şi bisericile presărate pe tot cuprinsul Moldovei au fost înălţate spre lauda Domnului şi pentru pomenirea «drept măritorului şi iubitorului de Hristos, Io Ştefan Voievod», aşa cum se intitula el”, spunea Teoctist.

„Atlet al lui Cristos”

Papa Sixt al IV-lea l-a numit pe Ştefan cel Mare într-o scrisoare de mulţumire (ianuarie 1477) drept „atlet al lui Cristos”. Formula de adresare a fost interpretată ca şi cum voievodul ar fi fost un mare apărător al Creştinătăţii. De fapt, Ştefan cel Mare a fost un simplu creştin care şi-a apărat ţara, iar Papalitatea a făcut doar un gest de curtoazie politică. La acea vreme, Moldova nu era principala poartă a Creştinătăţii contra turcilor, căci ei puteau trece mai uşor pe la Sud de Dunăre, spre Belgrad, Buda şi Viena, lucru care s-a şi întâmplat mai târziu.

Vă mai recomandăm:

 Cât de mare era Ştefan cel Mare? Zece lucruri pe care nu le ştiai despre domnitor. Adevăr sau mit: a avut sute de femei şi era mai sângeros decât Ţepeş Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnitorul care a ţinut frâiele Moldovei timp de 47 de ani (1457-1504), arăta cu totul altfel faţă de descrierile din manualele de istorie, a suferit înfrângeri zdrobitoare în unele războaie şi a avut doar două cuceriri amoroase extraconjugale consemnate în scrierile medievale.

De câte ori a luat Ştefan cel Mare bătaie de la turci? Domnitorul care a băgat spaima în otomani a pierdut două mari cetăţi în urma acestor înfrângeri Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnitor al Moldovei aproape jumătate de secol, rămâne o personalitate marcantă a istoriei medievale a românilor. În perioada comunistă, pentru a sublinia vitejia şi patriotismul domnitorului, au fost consemnate în manuale războaiele purtate şi luptele câştigate, cele care i-au dus faima şi au băgat spaima în inamici, omiţându-se pierderile suferite

Tot ce nu ştiaţi despre mama lui Ştefan cel Mare. Istoricii îl consideră bastard pe domnitorul-sfânt, cu cinci fraţi vitregi Maria Oltea, partenera domnitorului moldovean Bogdan al II-lea şi mama lui Ştefan cel Mare, una dintre cele mai importante figuri feminine din istoria României, stârneşte în continuare controverse.

Cât de afemeiat a fost, de fapt, Ştefan cel Mare? Domnitorul-Casanova a rămas în istorie şi pentru desfrâuri cu sute de ibovnice şi scandaluri cu zeci de bastarzi. Ştefan Cel Mare, domnitorul Moldovei din perioada medievală  (1457-1504), a avut reputaţia unui bărbat cu mare slăbiciune la femei. Cât de adevărată este legenda potrivit căreia a avut o ibovnică şi câte un bastard în fiecare sat al Moldovei.