Care este bilanţul inundaţiilor din Vrancea. Zeci de case, drumuri, poduri şi reţele electrice afectate

Care este bilanţul inundaţiilor din Vrancea. Zeci de case, drumuri, poduri şi reţele electrice afectate

Zeci de locuinţe au fost inundate în Vrancea

Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă evaluează pagubele produse la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale ca urmare a manifestării fenomenelor hidro-meteorologice periculoase.

Ştiri pe aceeaşi temă

33 unităţi administrativ teritoriale au fost afectate ca urmare a manifestării fenomenelor hidro-meteorologice  periculoase conform situaţiei întocmite în urma centralizării, realizate până marţi, 3 iulie a.c., ora 15.00,  a datelor cuprinse în rapoartele operative transmise de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.

Evaluările în teren vor continua şi în perioada următoare. Comisiile constituite la nivel judeţean prin ordin al Prefectului judeţului Vrancea vor valida pagubele identificate la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale.

Pe lângă cele 20 de localităţi menţionate în cursul zilei de luni (Jitia, Coteşti, Mera, Chiojdeni, Soveja, Dumbrăveni, Paltin, Bârseşti, Nistoreşti, Cârligele, Reghiu, Vrâncioaia, Vârteşcoiu,  Andreiaşu de Jos, Năruja, Moviliţa, Vidra, Tâmboieşti, Negrileşti şi Fitioneşti), situaţia vizează şi pagubele înregistrate în alte 13 unităţi administrativ teritoriale:  Poiana Cristei, Bordeşti, Gura Caliţei, Vârteşcoiu, Spulber, Valea Sării, Odobeşti, Rugineşti, Tulnici, Vidra, Năneşti, Gugeşti, Tătăranu).

În acest moment, situaţia cumulată se prezintă astfel:
- locuinţe afectate/inundate – 65;
- anexe gospodăreşti – 48;
- curţi, grădini inundate – 144;
- drumuri naţionale afectate – 0,72 km;
- drumuri judeţene afectate – 39,6 km;
- drumuri comunale afectate – 77,1 km;
- străzi, uliţe comunale – 43340 km;
- drumuri forestiere afectate -103,8 km;
- poduri şi podeţe: distruse – 48, avariate 63;
- punţi pietonale  afectate: 2;
- reţele electrice afectate – 11;
- lucrări hidrotehnice afectate: 162;
- păşuni, fâneţe inundate – 352,5 ha;
- teren arabil inundat – 291,6 ha;
- reţele alimentare apă – 336 km;
- staţii captare apă -1;
- fântâni afectate -70;
- obiective socioeconomice – 2.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: