Cantoanele silvice din Vrancea sunt scoase la mezat / Vezi aici cât preconizează Direcţia Silvică să câştige de pe urma vânzării lor

Cantoanele silvice din Vrancea sunt scoase la mezat / Vezi aici cât preconizează Direcţia Silvică să câştige de pe urma vânzării lor

Cantonul Renghea a fost evaluat la 5500 de euro

Direcţia Silvică vrea să scape de cheltuielile legate de întreţinerea lor şi a organizat o licitaţie care va avea peste trei săptămâni. De pe urma celor 63 de cabane, cantoane, ferme şi spaţii de producţie expertizate până acum, Direcţia Silvică Focşani speră să obţină aproximativ 350.000 de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

La prima strigare din ziua de 22 iunie, Direcţia Silvică Focşani va scoate la licitaţie un număr de şapte active din cele 61 expertizate de specialişti, acestea fiind şi singurele de până acum aprobate pentru a fi vândute de Regia Naţională a Pădurilor.

Este vorba despre foste sedii de cantoane, cabane de vânătoare, districte sau spaţii de producţie care nu mai sunt folosite de ani buni şi care au ajuns în paragină.

„Sunt imobile construite între anii 1950-1970, când suprafaţa de pădure aflată în proprietatea statului era triplă decât în prezent. Acum, ele generează pentru noi cheltuieli foarte mari, respectiv taxe, impozite, amortismente", ne-a declarat inginerul silvic Titi Olteanu.

Cel mai ieftin ocol, 300 de euro

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Focşani spun că evaluarea imobilelor s-a făcut corect, în condiţiile în care multe dintre aceste spaţii nu beneficiază de facilităţi, precum energie electrică sau apă curentă.

Astfel, cel mai ieftin spaţiu pregătit pentru vânzare, cantonul silvic de la Poiana Cristei, costă 300 de euro, în vreme ce sediul Ocolului Tulnici Lepşa este evaluat la 43.500 de euro. Vânzarea se adresează atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice, iar cei care vor să cumpere activul au posibilitatea să concesioneze şi terenul aferent clădirii.

Silvicultorii spun că viitorii proprietari ar putea profita de peisajele deosebite pentru a putea să-şi construiască pensiuni sau case de vacanţă.

„De regulă, am încercat să convingem proprietarii care au păduri în zonă să le cumpere, prin asociere putând chiar să investească în aceste spaţii. Este mai greu pentru cineva din afară să vină să cumpere într-o zonă de proprietari de păduri", ne-a precizat Petrică Tudosă, directorul Direcţiei Silvice Focşani.

Banii rezultaţi din vânzarea activelor vor merge direct în investiţii, spun silvicultorii.

Tot pentru reducerea cheltuielilor generate de întreţinerea cabanelor pe care le are în administrare, la începutul acestui an Direcţia Silvică Focşani a reuşit să închirieze pentru 60.000 de lei/lună vestita cabană de vânătoare „Dragomira" de la Soveja, una dintre preferatele fostului dictator Nicolae Ceauşescu, intenţionând acelaşi lucru cu cabana „Lepşuleţ", pentru care nu a existat până acum niciun ofertant serios.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările