Bolnavii cronici din Vrancea, pe liste de aşteptare la analize

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 1,2 milioane de lei a alocat CJAS Vrancea pentru cele şapte laboratoare în care se fac analizele medicale. Şefii de laboratoare spun că nu se vor descurca decât pentru puţine zile.

De la o lună la alta, banii alocaţi analizelor gratuite la laboaratoarele aflate în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări (CJAS) Vrancea sunt tot mai puţini. Din această cauză, pacienţii care au nevoie de analize sunt trecuţi pe listele de aşteptare, unde pot sta şi cu lunile până le vine rândul. Dacă nu au încotro, îşi plătesc singuri investigaţiile.

„Fondurile pentru analize se termină în primele zile când sunt alocate. Iar listele de aşteptare sunt nişte prostii. Poţi să amâni unii bolnavi, dar cei care reprezintă urgenţe şi sunt trimişi de medici să-şi facă de urgenţă analizele nu poţi să-i amâni. Din păcate, se ajunge şi acolo", spune medicul Marin Popescu, şeful laboratorului „Materna" din Focşani.

Reprezentanţii CJAS spun că depind şi ei de fondurile alocate de la Bucureşti, dar că pentru următoarele zile s-a găsit o soluţie pentru deblocarea situaţiei.

„În luna mai am reţinut, conform legii, ca rezervă, 10% din banii pentru analizele de laborator, bani pe care am reuşit să-i dăm acum laboratoarelor. Fondurile ajung cam două săptămâni", ne-a declarat Mihai Copaci, directorul CJAS Vrancea. Potrivit acestuia, cei 10% înseamnă 1,2 milioane de lei, banii urmând să ajungă proporţional la cele şapte laboratoare de analize din judeţ.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite