Averea alocată de primărie şcolilor din Focşani pentru catalogul electronic. În acest timp, Ministerul Educaţiei are un proiect similar pe fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catalogul electronic va fi folosit paralel cu cel tradiţional
Catalogul electronic va fi folosit paralel cu cel tradiţional

Platforma “catalogul electronic” este realizată de firma Adservio din Iaşi. Cheltuiala Primăriei Focşani s-ar cifra la câteva sute de mii de euro anual.

Insistenţa primarului Focşaniului Cristi Misăilă în privinţa introducerii în şcoli a catalogului electronic, sistem implementat de firma Adservio din Iaşi, a dat roade, în ciuda faptului că Ministerul Educaţie Naţionale derulează în prezent un proiect naţional similar, cu fonduri europene.

Municipalitatea din Focşani a virat până în prezent în conturile a 13 unităţi de învăţământ suma de 1,265 milioane de lei pentru a încheia contracte cu firma din Iaşi.

Cea mai mare sumă a primit-o Colegiul Naţional "Al. I. Cuza", 145.200 de lei, care a semnat deja contractul cu firma Adservio.

Alte două unităţi, care au fost de acord cu introducerea catalogului electronic nu au solicitat încă bani de la Primărie.

catalog

Contractul se va încheia doar pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea reînnoirii lui, dacă vor exista bani la buget. Cu alte cuvinte, nu se ştie dacă anul viitor proiectul pilot, din banii focşănenilor, va mai fi viabil.

Fără îndoială, este o afacere profitabilă pentru firma care gestionează platforma catalogului electronic, care va primi mulţi bani de la bugetul local.

Se estimează că peste 700 profesori de gimnaziu şi liceu din Focşani, di cei 1.000 în prezent, vor primi, gratuit, câte o tabletă şi un abonament gratis la internet, de la Telekom, aceştia urmând să introducă în baza de date situaţia şcolară a peste 15.000 de elevi.

În unele şcoli au venit deja şi tabletele pe care profesorii vor ţine evidenţa notelor, în paralel cu catalogul tradiţional.

Ce face Ministerul Educaţiei între timp

Graba Primăriei Focşani nu-şi are rostul, pentru că în acelaşi timp, la nivel naţional, Ministerul Educaţiei derulează un proiect de 25 de milioane de euro. Proiectul are finanţare de la Fondul European de Dezvoltare Regională, care oferă 85% din finanţarea nerambursabilă, diferenţa fiind acoperită de la bugetul de stat. mai mulţi paşi în această direcţie au fost deja făcuţi.

“Proiectul tehnic a fost aprobat de Comitetul Tehnico-Economic în luna martie 2019.  Studiul de fezabilitate a fost aprobat de CTS şi CTE în luna mai 2019. Proiectul a fost încărcat şi transmis în platforma MYSMIS în data de 11.06.2019. Proiectul se află în etapa de evaluare, urmând a fi aprobată cererea de finanţare până în data de 30 iulie 2019, când se finalizează apelul de proiect. Se estimează că proiectul va demara în luna octombrie 2019, iar perioada de implementare va fi de 36 luni”, potrivit unui răspuns oferit "Adevărul", pe 24 iunie, de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Nu toate unităţile şcolare din Focşani au achiesat la idea primarului, astfel că în consiliile profesorale s-a luat decizia să nu se aprobe introducerea catalogului electronic. Vorbim de Colegiul Naţional "Unirea", Colegiul Tehnic "Traian Vuia", Liceul cu Program Sportiv, Şcoala "Nicolae Iorga", Şcoala "Duiliu Zamfirescu".  În afară de evidenţa dublă pe care trebuie să o ţină profesorii, în mod voluntar, cadrele didactice spun că este vorba şi de date personale despre care nu au aflat ce se întâmplă în privinţa securităţii lor.

Ce presupune platforma

Platforma administrată de firma Adservio din Iaşi propune un contact online între profesori, elevi şi părinţi, cu scopul principal de a reduce absenteismul în rândul elevilor, dar şi de creştere a performanţelor lor.
Practic, profesorii vor ţine o evidenţă paralelă a notelor elevilor, atât în catalogul tradiţional, cât şi online, în catalogul electronic, părinţii putând afla pe o adresă de email pe care o indică despre situaţia şcolară a odraslelor, adică ce note au luat la şcoală şi situaţia absenţelor.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite