Ateneul Popular scapă, deocamdată, de intenţia de a fi transformat în instituţie de spectacole. De ce s-au opus consilierii locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ateneul Popular
Ateneul Popular

Proiectul iniţiat de primarul Cristi Misăilă nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat. Prin urmare, Ateneul Popular rămâne aşezământ de cultură.

Consilierii locali din opoziţie nu au fost de acord cu schimbarea încadrării Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia" Focşani din aşezământ cultural în instituţie de spectacole. Prin urmare, proiectul primarului Misăilă nu a fost aprobat, deşi a suscitat lungi discuţii.

Consiliera PNL Ana Maria Dimitriu a atras atenţia că prin acest proiect se pune problema desfiinţării corului Pastorala, liberala formulând trei amendamente la proiect, toate respinse de aleşii puterii. Actualul manager interimar al Ateneului Popular, Marilena Şerbănuţ, a încercat, fără succes, să precizeze că nu se desfiinţează Corul Pastorala, care se va ocupa şi de noul compartiment privind copiii talentaţi.

La rândul său, consilierul PNL Cornel Gheoca a vorbit despre testamentul lăsat de filantropul care a donat această instituţie de cultură. “Această instituţie a rămas printre singurele nepolitizate. Nu aş dori ca această instituţie să ajungă pe persoană fizică, cum vrea domnul primar şi să nu uităm că nici măcar şeful dumneavoastră, Marian Oprişan, nu s-a legat de această instituţie”.

Şi alesul UNPR Costel Bârsan a intervenit în discuţie. “Eu nu sunt de acord cu acest proiect de transformare a instituţiei din aşezământ cultural în instituţie de spectacole. Pentru spectacole există Casa de Cultură, există cinematograful, există Piaţa Unirii. Lăsaţi în pace Ateneul Popular”. Proiectul a întrunit doar 10 voturi, din 14 cât avea nevoie pentru a fi aprobat.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite