Asociaţia care a dus cartea pentru copii în satele izolate, nominalizată la Gala Premiilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional FOTO

Asociaţia care a dus cartea pentru copii în satele izolate, nominalizată la Gala Premiilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional FOTO

Copiii din Gura Calţiţei s-au bucurat de proiecte de lectură în aer liber FOTO: Asociaţia "Eu, tu şi ei"

Asociaţia “Eu, tu şi ei” este nominalizată pentru proiectul cultural “Ateliere de poveşti pentru copiii din satele marginalizate”, derulat în anul pandemiei, 2020, în cadrul programului c@rte în sate.

Datorită activităţilor de promovare a lecturii, derulate atât în mediul online cât şi fizic, cu copii şi adolescenţi în sate, Asociaţia “Eu, tu şi ei”a fost nominalizată la Premiul pentru adresarea către publicul tânăr cu acces limitat la cultură, care se se acordă unei organizaţii care a derulat proiecte culturale în zone cu infrastructură culturală precară, cu alocări bugetare pentru cultură mici, cu un consum cultural redus şi cu un sector cultural non-profit slab dezvoltat.

Premiile se acordă pe data de 21 mai, de Ziua Mondială a Diversităţii Culturale pentru Dialog şi Dezvoltare, la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi aduc în lumina reflectoarelor organizaţii culturale şi proiecte remarcabile co-finanţate de AFCN.

Premiile AFCN sunt un semn de preţuire pentru eforturile făcute de organizaţiile neguvernamentale culturale în crearea, susţinerea şi promovarea culturii naţionale, după cum a precizat Irina Cios, directoarea AFCN, în ciuda faptului că domeniul cultural a fost unul dintre cele mai afectate de pandemie.

“Nominalizarea la Gala Premiilor AFCN este o recunoaştere naţională a muncii pe care echipa noastră o face de câţiva ani pentru promovarea cărţii şi lecturii în rândul copiilor din sate.

"Ateliere de poveşti pentru copiii din satele marginalizate”a fost un proiect cultural complex care a găsit calea de a duce cartea la sate şi în vreme de pandemie. Punând într-o valiză cărti de poveşti, măşti, dezinfectaţi şi multă voie bună, am colindat, cu o echipă de peste 30 de voluntari-povestaşi, comunităţile mici din Vrancea aducând sute şi sute de copii în jurul cărţilor deschise. Avându-l la atelierele recreative şi pe spiriduşul Curăţilă, “inspectorul anti-Covid”, am promovat purtatul măştii de protecţie şi spălatul temeinic pe mâini, precum şi derularea de lecţii şi activităţi non-formale în aer liber, totul având în centru cartea şi lectura. Putem spune că am transformat pandemia într-un atu cultural venind în întâmpinarea copiilor cu cărţi şi informaţii de care aveau atâta nevoie. Mulţumesc din inimă tuturor voluntarilor şi susţinătorilor!”, spune Silvia Vrînceanu Nichita, coordonatorul proiectului c@rte în sate.


"Ce am făcut în timpul pandemiei"

"Imediat după debutul carantinei, în martie 2020, am început un maraton de lectură online pe pagina c@rte în sate, intitulat #StămAcasăŞiCitim, care a adunat peste o sută de poveşti şi momente de lectură oferite de voluntari ai Asociaţiei “Eu, tu şi ei”, dar şi de oameni din toată ţara care şi-au propus să facă ceva util în perioada în care au stat în case. Cum accesul la tehnologie este dificil în satele izolate, poveştile noastre nu au ajuns la toţi copiii. Aşa că vacanţa de vară, care a permis activităţile culturale în aer liber, ne-a găsit pe drumuri. Am organizat  ateliere de lectură şi întâlniri cu copii în sate, toate în aer liber, fără niciun fel de incidente. Voluntarii povestaşi au fost, de asemenea, implicaţi în activităţi de formare. Am transformat în vremurile #COVID19 o parcare prăfuită din Focşani într-un spaţiu de învăţare şi un #LocPentruCitit în aer liber în care am experimentat alături de voluntarii noştri şcoala în aer liber. Anul c@rte în sate 2021 s-a încheiat cu un concurs de scriere creativă pentru copiii din sate, care a adunat 160 de scrisori şi naraţiuni prin care copiii cer mai multe cărţi şi biblioteci funcţionale la sate şi cu o serie de poveşti citite de voluntari în perioada sărbătorilor de iarnă. Echipa de proiect a transformat scrisorile trimise de copiii din sate în ilustraţii de promovare a lecturii pe care le-am publicat pe reţelele sociale. Proiectul a cuprins şi deschiderea de mini-biblioteci (Cărţindare), în mici căsuţe de lemn, amplasate în aer liber sau în magazine, biserici şi case de oameni buni", potrivit reprezentanţilor Asociaţie.

Proiectul nominalizat face parte din programul cultural şi de literaţie c@rte în sate, derulat de Asociaţia „Eu, tu şi ei” din anul 2017.

Anul acesta, Asociaţia “Eu, tu şi ei” lucrează cu echipă de 50 de voluntari pentru organizarea proiectului de literaţie “c@rte în sate. Valiza cu poveşti”, proiect cofinanţat de AFCN, la aria Promovarea culturii scrise, ca urmare a concursului de proiecte derulat anul trecut.

Partenerii proiectului sunt Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, alături de alţi susţinători locali.

La acest sfârşit de săptămână, Asociaţia “Eu, tu şi ei” organizează un eveniment cultural de promovare a cărţii intitulat .Ziua cărţilor deschise la Muzeul Satului din Crângul Petreşti. Cu această ocazie, copiii din sătucul Păvălari, comuna Spulber, sunt invitaţi într-o excursie culturală de două zile în municipiul reşedinţă de judeţ, ocazie cu care vor participa la ateliere de poveşti, vor viziona o piesă de teatru şi vor explora atracţiile oraşului.

"Ne apropiem de copiii din satele uitate prin intermediul poveştilor, le deschidem biblioteci şi le oferim alternative culturale şi modele de urmat. Construind punţi între sat şi oraş reuşim nu doar să creştem cititori, ci şi să redescoperim tradiţii şi valori uitate, să popularizăm cultura, ştiinţa, oamenii buni", mai arată reprezentanţii Asociaţiei.

Alte detalii despre proiect puteţi obţine la numărul de telefon 0744217031 sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/CarteInSate

Vă mai recomandăm:

FOTO Ai “c@rte în sate”, ai parte. Cum sunt stimulaţi copiii din zona de munte să îşi îmbunătăţească randamentul şcolar

FOTO "Biblioteca lui Cărţilă", deschisă la biserică pentru copiii din satele uitate ale Vrancei. "Acesta este modul nostru de a sărbători Centenarul"

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările