Aleşi locali daţi în judecată de primar şi secretar pentru că nu votează proiecte. Unde se înregistrează situaţia inedită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleşii opoziţiei au fost chemaţi în judecată de primar
Aleşii opoziţiei au fost chemaţi în judecată de primar

Dosarul va fi judecat la Secţia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vrancea. Aleşii opoziţiei cer Consiliului Local Focşani angajarea unui avocat care să-i reprezinte în dosar.

Premieră la Focşani, acolo unde primarul municipiului, Cristi Valentin Misăilă, şi secretarul Eduard Corhană au acţionat în instanţă nouă din cei 21 de consilieri locali, toţi din opoziţia politică (opt de la PNL şi unul de la UNPR), pentru faptă că refuză să-şi însuşească inventarul bunurilor municipiului.

Cei doi oficiali ai Primăriei cer judecătorilor să-i oblige pe aleşi să-şi însuşească prin hotărâre de consiliu local inventarul actualizat, modificat şi completat al municipiului Focşani supus spre aprobare în Consiliul Local în perioada 1 ianuarie şi 13 februarie 2019.

Mai exact, este vorba de aprobarea unor documentaţii cadastrale, prin care s-au modificat suprafeţe ale unor străzi din municipiu.

În acţiunea de chemare în judecată, primarul spune că are calitatea de  ordonator principal de credite, dar şi obligaţia de a dispune şi coordona efectuarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public de câte ori survin modificării. Acesta susţine că la rândul său, Consiliul Local, în calitate de autoritate locală deliberativă,  este obligat să-şi însuşească acest inventar,

"La data prezenţei, arăt instanţei de judecată că autoritatea locală deliberativă, Consiliul Local al Municipiului Focşani, refuză în mod nejustificat să-şi îndeplinească obligaţia legală de însuşire  prin hotărâre de consiliu local a inventarului public. Pârâţii consilieri locali chemaţi în judecată fac abuz de acest drept, şi, cu încălcarea  dispoziţiilor special  menţionate mai sus,  refuză să aprobe aceste hotărâri. Prin această acţiune  în obligaţie de a face, subscrişii reclamanţi nu cerem  instanţei de judecată să se substituie în  locul autorităţii deliberative-Consiliul local al municipiului Focşani şi să decidă în locul acestuia, fără a da posibilitate, eventual să decidă dacă consideră oportună o astfel de hotărâre şi să încălcăm  astfel dreptul la vot al consilierilor locali, care este un drept individual, liber exprimat", se arată în acţiunea primarului Misăilă şi a secretarului Corhană.

Cei doi oficiali cer de asemenea şi obligarea în solidar a celor nouă consilieri la plata sumei de 236. 582 de lei, cu titlu de prejudiciu material rezultat ca urmare a  refuzului de însuşire a  inventarului actualizat.

Consilierii locali susţin însă că edilul face un abuz în acest caz.

"Chemarea în judecată de către primarul şi secretarul Municipiului Focşani a Consiliului Local  şi a unor consilieri locali consider că este un abuz grosolan şi un atac frontal la fundamentul democraţiei şi al statului de drept. Această acţiune de chemare în judecată şi pretinderea unor sume mari de bani ca despăgubiri creează un precedent periculos şi deschide o Cutie a Pandorei. Prin această acţiune de chemare în judecată se încearcă crearea de presiuni asupra consilierilor locali ca aceştia să voteze  proiectele de hotărâri în sensul dorit de primarul şi secretarul Municipiului Focşani. Indiferent de ameninţările, şantajul şi presiunile la care sunt supus, încercările de a mă exclude din Consiliul Local, eu personal  voi continua să votez conform conştiinţei mele şi mai ales în interesul cetăţenilor. Nu voi abdica niciodată de la principiile şi conştiinţa mea şi nu voi fi niciodată complicele unor grupuri de interese care încearcă fraudarea banilor publici", ne-a declarat Costel Bîrsan, consilier local UNPR, unul din cei nouă consilieri care s-au ales cu calitatea de pârâţi.

De menţionat că daunele cerute aleşilor au legătură cu faptul că Primăria Focşani a semnat în anul 2017 un contract  cu firma  SC Romair Consulting SRL Bucureşti, pentru actualizarea inventarului aparţinând domeniului public, firmă care a prestat în cursul anului 2018 servicii de întocmire de documentaţii cadastrale şi intabulare pentru bunuri imobile aparţinând domeniului  public şi privat al municipiului.

Municipalitatea spune că acum contactul este blocat din cauza refuzului consilierilor de a aproba documentaţiile cadastrale iar prestatorul a notificat deja administraţia locală cu privire la faptul că deşi serviciul este prestat 90%, nu s-a făcut nicio plată, caz în care se va îndrepta Primăriei pentru recuperarea banilor. 

"Pe noi nu ne-a întrebat nimeni când s-a făcut acest contract.Primăria spune că are proiecte de reabilitare pentru 40 de străzi. Să le facă pe acelea, nu să înceapă noi studii de fezabilitate care vor rămâne în sertar. Anul trecut, când ni s-a cerut aprobarea inventarierii, erau proiecte unde trebuia să-mi însuşesc faptul că un întrerupător electric are preţul unei garsoniere, iar un rezervor de clorinare, practic un butoi de plastic, preţul unui apartament. Când am cerut explicaţii la Primărie, m-au trimis la Arhivele Naţionale să caut în documente.  Nu pot să votez niciodată aşa ceva. Asta am reproşat noi şi de asta eu personal m-am abţinut de la vot. Şi mai este o situaţie. Nu poţi într-un singur minut, cum ne-a impus majoritatea în Consiliul Local, să vorbeşti despre proiecte de anvergură", ne-a mai spus consilierul Costel Bîrsan.

Dosarul va fi judecat la Secţia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vrancea. Aleşii opoziţiei cer Consiliului Local angajarea unui avocat care să-i reprezinte în dosar.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite