Ţăranii din Dumitreşti reclamă că au fost deposedaţi de terenuri de autorităţile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii din Dumitreşti au venit astăzi la Prefectură  Foto: Ştefan Borcea
Oamenii din Dumitreşti au venit astăzi la Prefectură  Foto: Ştefan Borcea

O delegaţie formată din 20 de reprezentanţi ai ţăranilor din Dumitreşti s-au întâlnit cu subprefectul Cristi Misilă, pentru a-i aduce la cunoştinţă ilegalităţi comise de autorităţi pe plan local.

Practic, oamenii au revenit astăzi la Prefectura Vrancea, după ce spun că au mai înregistrat o cerere şi pe data de 23 noiembrie 2012, prin care au contestat hotărârea comisiei locale de aplicare a fondului funciar, prin care le-au fost anulate procesele verbale de punere în posesie pentru a fi puşi în posesie moştenitorii unui fost boier, care nu a avut niciodată teren acolo.

Contestatarii spun că cei din comisia locală de aplicare a fondului funciar Dumitreşti nu aveau dreptul să anuleze procesele verbale de punere în posesie, deoarece sunt acte constitutive de drept.

„Profitând de pasivitatea Comisiei Judeţene de aplicare a Legii Fondului Funciar Vrancea, care nu a anulat hotărârea din 12.10.2012 a comisiei locale de aplicare a fondului funciar Dumitreşti, s-au făcut demersuri pentru eliberarea titlului de proprietate pentru moştenitorii defunctului Zanfirescu Alexandru, la OCPI Vrancea”, spun oamenii din Dumitreşti care s-au adresat astăzi Prefecturii.

Aceştia cer Prefecturii eliberarea titlurilor de proprietate conform proceselor verbale de punere în posesie pe care le deţin. În prezent, pe rolul instanţelor există două dosare având ca obiect anularea Ordinului prefectului din 5 septembrie 2012 pentru reorganizarea comisiei locale de aplicare a fondului funciar Dumitreşti, prin care reprezentanţii proprietarilor au fost schimbaţi di comisie.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite