Şefii liberalilor din Vrancea, fericiţi cu "decalogul" propus de centru. Nu toţi candidaţii trec însă testul de integritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nini Săpunaru şi Cristian Bălosu sunt cei doi co-preşedinţi ai PNL Vrancea
Nini Săpunaru şi Cristian Bălosu sunt cei doi co-preşedinţi ai PNL Vrancea

Partidul Naţional Liberal urmează vă voteze la sfârşitul acestei săptămâni,  un set de reguli pentru candidaţii la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor.

Prin urmare, cei care vor să candideze la funcţiile de aleşi sunt nevoiţi să treacă un test al integrităţii care cuprinde  nu mai puţin de zece puncte referitoare la lustraţie, traseism, nepotism, corupţie, contracte cu statul, plagiat, datorii la buget, fals în declaraţii, incompatibilitate şi conflict de interese sau probleme penale de orice fel.

În Vrancea, PNL nu a fost niciodată la putere în ultimii 25 de ani de democraţie, iar actualii lideri ai filialei consideră că se va face un pas înainte dacă se adoptă decalogul, chiar dacă vor fi şi unele probleme cu anumiţi candidaţi.

“Aceste criterii sunt foarte bune. Practic, e cea mai bună soluţie să avem un set de criterii foarte clare vizavi de candidaturi, ca să nu mai avem discuţii. Vizavi de traseism, nu cred că cineva care este membru PNL la data aceasta va avea vreo problemă. Este totuşi o problemă şi asta va trebui analizată. Sunt persoane care pot sta foarte bine la criterii, dar în alegeri să ia doar 5%, iar din punctul meu de vedere sondajul va fi cel care trebuie să-şi spună cuvântul în alegerea candidaţilor. Este o problemă şi cu primarii în funcţie care au fost trimişi în judecată sau care au rude angajate în primărie. Criteriile sunt obligatorii şi nu vor avea încotro. Sunt sigur că vom avea de unde să alegem candidaţi buni, care să răspundă acestor reguli. Eu nu mă regăsesc în niciunul din criterii”, ne-a spus deputatul Nini Săpunaru, co-preşedinte PNL Vrancea.

La rândul său, celălalt co-preşedinte, care provine din aripa PDL, spune că este cel mai fericit dacă se adoptă aceste criterii, întrucât stă bine la toate capitolele, iar în plus va fi pentru el un instrument folositor pentru a face ordine în candidaţi.

“Sunt de acord cu aceste reguli şi ele se pliază foarte bine pe ceea ce a cerut şi strada. Probabil că acesta a fost şi motivul pentru care s-a decis propunerea unor astfel de criterii, iar eu le accept sută la sută. Personal, mă bucură şi mă ajută aceste criterii, pentru că eu cred că sunt foarte multe persoane în PNL Vrancea care se pliază pe reguli, iar mie mi s-au dat acum nişte instrumente pe care nici nu le bănuiam înainte”, ne-a declarat Cristian Bălosu, copreşedinte PNL.

Liberalii din Vrancea nu şi-au stabilit până la această oră candidaţii pentru alegerile de anul viitor, dar o parte dintre primarii în funcţie au ceva probleme cu justiţia. Neculai Ionescu, primarul comunei Homocea, este trimis în judecată după ce a atribuit fratelui său trei contracte din bani publici pentru deszăpezirea drumurilor în comună, în perioada 2011-2013.

Nicolae Braicău, primarul comunei Ciorăşti, a fost trimis în judecată pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii au stabilit că edilul a apelat la un medic de familie pentru eliberarea unor adeverinţe medicale. Adeverinţele trebuiau să ateste faptul că mai multe persoane din comună erau nedeplasabile la alegerile prezidenţiale din 2014, astfel încât să fie folosită urna mobilă.

Cine este Nini Săpunaru

Nini Săpunaru, de profesie economist, se află la al patrulea mandat de deputat, reprezentând din anul 2000 PNL Vrancea în Parlament. Înainte de a fi deputat, Săpunaru a fost director general al Vămilor, în guvernarea CDR.

1

Conduce filiala PNL Vrancea din anul 2005. Până în anul 2013, când a fost propus de Crin Antonescu, fără succes, pentru funcţia de ministru al Transporturilor, Nini Săpunaru a fost asociat, cu o cotă de 49,5%, împreună cu cumnatul său, în firma Europroiect, societate abonată la contractele cu statul, cel mai important “finanţator” al firmei fiind Consiliul Judeţean Vrancea şi primăriile din judeţul Vrancea. Săpunaru şi-a cesionat acţiunile către cumnatul său, Dorinel Modreanu, trimis anul trecut în judecată într-un dosar de corupţie, legat de o modernizare de drumuri din bani europeni.

Cine este Cristian Bălosu

Cristian Bălosu este avantajat de criteriile care vor fi votate de conducerea PNL. El este copreşedinte PNL Vrancea doar de aproape o lună, după ce timp de un an şi jumătate a condus organizaţia oamenilor de afaceri din PNL Vrancea.

1

Are 42 de ani, este sociolog de profesie şi după absolvirea facultăţii a lucrat la două instituţii de sondare a opiniei publice. El a mai fost director de vânzări iar în ultimii şapte ani s-a ocupat de propria firmă. Potrivit propriilor mărturisiri, nu a avut afaceri cu statul.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite