În loc să cureţe trotuarele, muncitorii de la Primărie au umblat după ciubucuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii au câştigat bani frumoşi din deszăpezire
Muncitorii au câştigat bani frumoşi din deszăpezire

Deşi în cadrul Direcţiei de Dezvoltare şi Servicii Publice, dar şi Companiei de Utilităţi Publice Focşani lucrează o armată de angajaţi, care pe vreme bună se ocupă de salubritatea şi de spaţiile verzi din oraş, aceştia nu au fost prea mult zăriţi astăzi pe străzile oraşului pentru a pune umărul la îndepărtarea zăpezii.

Chiar dacă s-au înarmat cu lopeţi pentru a veni de hac zăpezii de pe trotuare, cei mai mulţi dintre muncitori s-au fofilat de la munca în slujba celor care îi plătesc, adică focşănenii, şi au încercat să se descurce pe cont propriu umblând din magazin în magazin după ciubuc.

Mai precis, contra unei sume de cinci sau zece lei, oamenii Primăriei au degajat zăpada din faţa unităţilor comerciale, lăsând zeci de străzi necurăţate.

Ca să nu fie luaţi la ochi, oamenii cu lopeţi s-au dezbrăcat de vestele portocalii de serviciu şi au realizat un profit frumuşel de pe urma activităţii prestate.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite