Îmbrânceală ridicolă la o tăiere de panglică între Marian Oprişan şi edilul Focşaniului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Oprişan a vrut să iasă în evidenţă de Ziua Principatelor Române
Marian Oprişan a vrut să iasă în evidenţă de Ziua Principatelor Române

Întâmplarea a avut loc duminică, de Ziua Unirii Principatelor Române, când autorităţile au inaugurat un imobil de patrimoniu, reabilitat cu bani publici după mai bine de 30 de ani de la începerea lucrărilor.

După o perioadă lungă de absenţă, mai exact de la alegerile locale, când a pierdut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, acum vicepreşedinte al instituţiei, a ţinut să se facă vizibil de Ziua Unirii Principatelor Române.

 Mai întâi, acesta a refuzat să stea în rând cu autorităţile la manifestările din centrul oraşului, unde s-au marcat 162 de ani de la Mica Unire, mergând cu grupul PSD în mulţime. Ulterior, acesta a mers la sediul fostei Prefecturi Putna, clădire care s-a aflat în reabilitare timp de 30 de ani. 

Acolo, Oprişan s-a contrat cu actualul preşedinte, liberalul Cătălin Toma, în timpul discursurilor oficialilor, pe subiectul destinaţiei viitoare a clădirii, o dispută mai veche între cei doi.

Tot la acel eveniment, Oprişan a oferit imaginile zilei, fiind surprins în timp ce îl împinge pe primarul Cristi Misăilă, pentru a-i lua locul în linia întâi, lângă celelalte autorităţi. 

În imagini se observă că primarul, întârziat la evenimentul aflat în desfăşurare, i se oferă un loc în faţă lângă Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei şi preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban, iar Oprişan, aflat în rândul doi, cu mâna la inimă în timp ce se intona imnul de stat, lasă totul la o parte şi merge în faţă, unde îi ia locul edilului, împingându-l în stânga sa.

Vă mai recomandăm:

Ciorovăială la inaugurarea clădirii fostei Prefecturi, între liberalul Toma şi pesedistul Oprişan - VIDEO

FOTO VIDEO Ludovic Orban, la Focşani de sărbătoarea Unirii Principatelor: "Trebuie să desăvârşim unirea prin a da Moldovei ceea ce merită"

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite