24 de şcoli din Vrancea au rămas fără bani de salarii pentru ultimele luni până la sfârşitul anului

24 de şcoli din Vrancea au rămas fără bani de salarii pentru ultimele luni până la sfârşitul anului

Mai multe şcoli din Vrancea au probleme cu finaţarea

Motivul principal pentru care s-a ajuns în această situaţie îl reprezintă actuala împărţire a banilor în funcţie de numărul de elevi din şcoală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai multe şcoli din Vrancea au rămas fără bani de salarii. Motivul ar fi, potrivit liderilor de sindicat, numărul tot mai mic de elevi, astfel că s-a format o comisie de analiză a bugetului care să găsească soluţii la nivelul celor 24 de şcoli cu personalitate juridică aflate în situaţia de a nu-şi plăti profesorii.

"Numărul de elevi este într-o scădere continuă. Dar nu trebuie să îi lăsăm pe cei puţini care au rămas în satele mai îndepărtate din judeţul Vrancea fără educaţie. Trebuie să asigurăm accesul la educaţie fiecărui copil, indiferent dacă e născut într-o zonă de munte depărtată de oraş sau o comună", a spus Constantin Ionescu, liderul SLÎ Vrancea, pentru corespondentul Agerpres.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea spun  că se aşteaptă banii de la rectificarea bugetară pentru rezolvarea acestei probleme, dar şi că directorii şcolilor cu probleme ar fi trebuit să ia măsuri din timp.

"Există o comisie la nivelul inspectoratului care analizează dacă directorii au luat măsuri din timp, având în vedere că previziunea aceasta exista când au făcut bugetul. Ştiau cum ar fi majorarea de salarii din acest an. Dar altele le puteau prevedea", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IŞJ Vrancea, Bogdan Ciubotaru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: