Wobay se întoarce la Universitatea Craiova
0Directorul sportiv al Craiovei, Vlad Roşca, a confirmat expirarea împrumutului mijlocaşului african la Aris Limassol, acesta urmând a fi inclus în lotul pentru sezonul următor.
Conform oficialului craiovean, Julius Wobay se va întoarce la echipa din Bănie.
„Wobay revine la Universitatea. Mai este sub contract cu echipa o perioadă îndelungată. El a fost împrumutat în Cipru, la Limassol, la expresa sa dorinţa. Am vorbit în aceste zile cu Julius, se află într-o perioadă de recuperare după o operaţie suferită la menisc şi sperăm să se refacă repede. Cu siguranţă ne va ajuta revenirea sa, i s-a simţit lipsa“, a declarat Vlad Roşca, pentru site-ul oficial al clubului.