VIDEO Razie în Dolj. Poliţiştii de la Rutieră i-au testat pe şoferii aflaţi în trafic cu etilotestul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii au fost, vineri seara, cu ochii pe şoferi. În judeţul Dolj au fost constituite 23 de filtre şi verificate peste 1100 de autoturisme.

Şoferii care au fost prinşi în trafic băuţi la volan au fost sancţionaţi pe măsura greşelii. „Au fost întocmit 6 dosare penale pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dintre care 4 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, unul pentru conducere cu permis suspendat şi un dosar pentru conducere cu permis necorespunzător. Au fost aplicate 302 sancţiuni contravenţionale a cărora valoare depăşeşte 47.000 lei şi au fost reţinute în vederea suspendării 12 permise de conducere, 9 dintre acestea pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar 13 certificate de înmatriculare au fost retrase”, a declarat Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. 

VIDEO 

Oamenii legii au efectuat o razie în judeţul Dolj  

Oamenii legii au efectuat aseară controale şi în 43 baruri şi discoteci. Aproximativ 1500 de personae au legitimate, dintre care 137 controlate sumar de arme albe.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite