VIDEO Primele verze româneşti au luat drumul pieţelor din ţară. La ce preţ ajunge un kilogram din cauza intermediarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima varză românească a plecat spre pieţele din toată ţara
Prima varză românească a plecat spre pieţele din toată ţara

Este forfotă mare în patria verzelor în comuna doljeană Moţăţei, acolo unde oamenii îşi vând marfa la marginea localităţii. Zilnic în ţară pleacă peste 50 de tone de marfă, însă fermierii susţin că preţul de pornire este de 30 de bani, însă din cauza intermediarilor, în pieţe ajunge dublu sau triplu.

Daniel Prună este unul din fermierii din comuna doljeană Moţăţei care este nevoit să îşi vândă marfa pe un preţ de nimic. Bărbatul susţine că recolta de varză anul acesta a fost bună, iar la un hectar producţia a fost undeva la 70 de tone. Un kilogram de varză la marginea localităţii se vinde în momentul de faţă cu 30 sau 40 de bani, însă în pieţele din toată ţara ajunge undeva la 1 leu sau 1 leu şi 50 de bani.

„Stau şi mă gândesc dacă anul acesta o să reuşesc să scot investiţia. Am reuşit să vând mai mult de jumătate din cantitatea de varză, însă preţul lasă de dorit. Noi fermierii nu avem acces în pieţe, iar din această cazuă sunt nevoiţi să vindem intermediarilor. Ei cumpără de la noi cu 30 sau 40 de bani kilogramul, iar în pieţe ajunge undea la 1 leu sau 1 şi 50 de bani. Dacă stăm bine să ne gândim noi suntem în dezavantaj, iar ei în avantaj. Din păcate nu interesează pe absolut nimeni dacă avem profit sau nu, iar în România micii fermieri nu sunt ajutaţi mai deloc“, a povestit bărbatul.

VIDEO

Preţul de pornire este de 40 de bani, însă din cauza intermediarilor ajunge în pieţe cu 1 leu 

Varza de Moţăţei este recunoscută în toată ţara şi este un brand la fel ca şi lubeniţa de Dăbuleni. „În zonă sunt peste 400 de persoane care cultivă varză, iar zilnic din zonă pleacă în pieţele din toată ţara peste 50 de tone de marfă. Producţia a fost bună anul acesta, însă preţul este unul foarte mic“, a spus Constantin Enea, primarul comunei Moţăţei.

VIDEO

Producţia de varză a fost bună anul acesta, însă peţul este foarte mic 

În Piaţa Centrală din Craiova un kilogram de varză se vinde cu 1 leu sau 1 leu şi 50 de bani. „Vânzarea merge cât de cât bine şi momentan nu am lăsat aboslut deloc la preţ. Astăzi am vândut mai mult de jumătate din marfa adusă, aşa că nu avem de ce să ne plângem“, a precizat un comerciant.

Prima varză românească a plecat spre pieţele din toată ţara

Craiovenii neştiind exact care cu ce preţ pleacă un kilogram de varză din localitatea doljeană Moţăţei sunt de părere că acesta este acceptabil. „Anul trecut am cumpărat cu 80 de bani kilogramul, însă acum am văzut că este 1 leu şi 50 de bani, dar trebuie să ţinem cont că preţurile au crescut de la începutul acestui an la toate produsele. Cumpărăm mai puţină varză, dar tot o să cumpărăm“, a declarat o craioveancă.  

Prima varză românească a plecat spre pieţele din toată ţara

        

Prima varză românească a plecat spre pieţele din toată ţara din comuna doljeană Moţăţei

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite