VIDEO Nuntă la Craiova cu soldaţi din trupele NATO. Doi miri au spus „DA“ înconjuraţi de militari echipaţi de luptă

VIDEO Nuntă la Craiova cu soldaţi din trupele NATO. Doi miri au spus „DA“ înconjuraţi de militari echipaţi de luptă

Mireasa şi ginerele, naşii, socrul mare şi mic, toţi au rămas înmărmuriţi când s-au trezit înconjuraţi de zeci de militari care purtau arme de foc. S-au liniştit, însă, când au văzut că  bărbaţii îmbrăcaţi ca de război zâmbeau şi cântau. Soldaţii, polonezi şi români, au fost sâmbătă în centrul Craiovei să sărbătorească Ziua Armatei Poloniei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deschişi, veseli şi cu simţul umorului. Aşa au fost, sâmbătă, militarii polonezi de la La Brigada Multinaţională Sud-Est Craiova. Aceştia au venit, însoţiţi de colegii români, în centrul oraşului. Deşi erau înarmaţi ca de război, soldaţii polonezi au vrut să arate ca au gânduri paşnice. La un moment dat, unul dintre ei a văzut grupul nuntaşilor în faţa Primăriei şi a strigat imediat "adunarea". 
 
"Ideea unei fotografii româno-poloneze la o nuntă, ne-a venit atunci, pe loc. I-am propus organizatorului să facem câteva fotografii să sărbătorim această zi specială. Ei au fost de acord, ne-am grupat şi am făcut câteva fotografii foarte frumoase", a declarat Dariusz Szelag , reprezentantul Armatei Poloniei.
 
 
Mirilor li s-a cântat "mulţi ani trăiască" în română şi în poloneză, iar din Primărie, cei doi tineri au ieşit sub o cupolă de flori şi arme. 
 
După ce au făcut multe poze împreună, soacra mare le-a adus militarilor o tavă cu prăjituri. Au mâncat cu poftă, apoi şi-au continuat activitatea în centrul oraşului. 
 
Militarii au înconjurat nuntaşii
Militarii au prezentat publicului o parte din armamentul şi tehnica din dotare. Copiii care erau în zonă în acel moment au vorbit cu militarii polonezi şi s-au bucurat că li s-a permis  să atingă armele de foc folosite de trupele Nato.
 
La Brigada Multinaţională Sud-Est de la Craiova sunt acum aproximativ 200 de militari polonezi.
 
 

 

citeste totul despre: