VIDEO Mecanicul trenului care s-a prăbuşit lângă Craiova consumase alcool. Nu a oprit la semnal şi a intrat pe o linie închisă

VIDEO Mecanicul trenului care s-a prăbuşit lângă Craiova consumase alcool. Nu a oprit la semnal şi a intrat pe o linie închisă

Viaductul s-a rupt şi 5 vagoane au căzut în râpă

Mecanicul a avut 0,72 mg/l alcool în aerul expirat. El a spus că nu a oprit pentru că nu-i mai funcţionau frânele. Zeci de tone de ulei biodisel s-au revărsat în pârâul din zonă. ABA Jiu încearcă să stopeze poluarea.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Accidentul feroviar a avut loc duminică, la ora 8,30, la câţiva kilometri de Craiova. Trenul de marfă care aparţinea Grupului Feroviar Român, cea mai mare companie privată de transport feroviar din România, venea dinspre Caracal şi se deplasa spre Craiova. Era compus din 23 de vagoane. Opt au deraiat de pe linia de cale ferată, iar 5 dintre ele au căzut în râpa de sub viaduct, la o adâncime de peste 20 de metri.
 
Cum s-a întâmplat totul
 
În zona Cârcea, înainte de viaduct, mecanicul ar fi trebuit să oprească pentru că avea semnal roşu. Urma podul unde se circula pe două linii de cale ferată, însă la una dintre ele se efectuau lucrări de reparaţii. Erau scoase bucăţi de şină şi puse nişte traverse. Mecanicul ar fi trebuit să oprească şi să aştepte să i se facă traseul. El a ignorat, însă, semnalul de oprire şi a mers înainte cu viteză mare. 100 de kilometri la oră vehiculau cei de la faţa locului. Când a ajuns la viaduct, locomotiva şi primul vagon, au fost împinse din inerţie în faţă. Imediat după aceea, podul s-a rupt, următoarele 5 vagoane s-au prăbuşit într-o râpă de 20 de metri, al 7-lea vagon a rămas suspendat, iar cel de-al 8-lea a deraiat şi el.
 
 
Mecanicul a coborât din locomotivă, iar paznicul de la firma care executa lucrările de reparaţie la pod a sărit să-l ajute. "Eu eram lângă când am auzit o bubuitură imensă. Am vrut, prima dată să fug, m-am speriat foarte rău, dar când am întors capul, l-am văzut pe pod pe mecanic. Am strigat la el, l-am întrebat dacă e bine şi dacă mai e cu cineva. Mi-a spus că nu şi s-a întors spre tren. Apoi a povestit că nu a putut opri la semnalul roşu. A spus: Nu mi-au mai ţinut frânele, nu am mai putut controla trenul. Oricum, omul a avut noroc chior. Vă daţi seama ce însemna să fie tren de călători?", a declarat Alin Murgu, paznic.
 
 

În zona a ajuns imediat şi Valerică Dogaru, fost ceferist. "Eu tocmai venisem de la serviciu cu trenul 9002, am coborât la capul podului şi am luat-o pe jos. Când am ajuns la faţa locului, m-am îngrozit. Am sunat imediat la 112. Eu cred că mecanicul a greşit undeva. Nu avea ce să caute pe firul doi, aici se lucra de trei săptămâni", a spus Dogaru.

În urma apelurilor la 112, la faţa locului s-au deplasat 2 autospeciale cu apă şi spumă, autospeciala descarcerare grea, autospeciala CBRN şi 21 de pompieri. "La faţa locului, au fost dispuse măsuri de izolare a locului accidentului, deşi nu exista pericol de explozie. Probabil a fost vorba de o greşeală umană, mecanicul a intrat într-o zona interzisă. Nu ştim exact câte tone de combustibil s-au revărsat în pârâul de sub viaduct, autorităţile au luat oricum măsuri de izolare a poluării", a declarat colonel Cătălin Cotoc, prim adjunct ISU Dolj.
 
 

Reprezentanţii Gărzii de Mediu Dolj au ajuns şi ei la faţa locului şi au demarat cercetările. "S-a scurs combustibilul din 2 cisterne, nu ştim dacă şi celelalte 5 sunt fisurate, oricum câteva tone de combustibil au ajuns în pârâul de sub viaduct. La circa 300 metri de locul accidentului, cei de la Apele Române au făcut un baraj ca să izoleze poluarea.Operatorul de marfă va fi chemat la noi, vom face şi noi o anchetă pentru a stabili exact cine este de vină pentru ce s-a întâmplat. Oricum, poluatorul va trebui să suporte toate daunele", a declarat comisar Dan Popescu, Garda de Mediu Dolj.

Mecanicul are dosar penal pentru că a condus trenul sub influenţa băuturilor alcoolice. Anchetatorii aşteaptă acum şi expertiza benzii de vitezometru de la locomotivă pentru a stabili exact cu câţi kilometri la oră circula în momentul producerii accidentului. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: