VIDEO Au apărut pe piaţă celebrii pepeni de Dăbuleni. „Nu trebuie confundaţi cu harbujii din Turcia sau Grecia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pepeni

Celebra lubeniţă din Dolj ar putea fi vândută anul acesta şi în magazine din Suedia, după ce agricultorii locali au fost contactaţi pentru a încheia contracte de export cu comercianţi din ţara nordică.

La începutul acestei săptămâni, agriculturii din Dăbuleni, judeţul Dolj, au recoltat primii pepeni destinaţi consumului, pe care au început deja să-i livreze către pieţele de en-gros. Fermierii au aflat, în premieră în acest an, că au posibilitatea de a încheia contracte prin care să trimită marfă şi către mari magazine din Suedia.

Oamenii spun că au marfă suficientă pentru a satisface şi consumul extern, că pepenii sunt bio şi ar putea ajunge faimoşi şi în străinătate fără probleme.

„Declarăm deschis sezonului lubeniţei de Dăbuleni care este certificată prin «Casa Pepenilor Dăbuleni», iar mai nou avem şi cooperativă care îi va ajuta pe fermieri să-şi vândă mult mai bine marfa. Cooperativa a primit o ofertă din Suedia pentru o anumită cantitate şi calitate: pepenele să aibă între 4 şi 6 kilogram. Acolo marfa va merge în supermarket“, a spus Claudia Ghiţă, purtătorul de cuvânt al Primăriei oraşului Dăbuelni.

Celebrii pepeni de Dăbuleni au apărut pe piaţă şi sunt la mare căutare 

Concurenţă neloială în România

Oficialul primăriei spune că în România se vând deja harbuji „contrafăcuţi“, promovaţi în mod fals ca provenind de la Dăbuleni. „Concurenţa pe piaţa internă este neloială. Deja se promovează prin pieţe, de peste o săptămână, că s-ar vinde pepeni de Dăbuleni. Acest lucru nu este adevărat, noi abia acum am declarat deschis sezonul recoltării de pepeni. Pepenii de Dăbuleni sunt bio şi trataţi conform standarelor şi normelor agricole şi ar trebui să nu fie confundaţi cu pepenii din Turcia sau Grecia“, a adăugat Ghiţă.

Alin Moraru este unul dintre fermierii din Dăbuleni interesaţi să livreze pepeni la export şi aşteaptă acum să vadă care sunt condiţiile impuse de marile magazine din Suedia. Anul acesta, la trei hectare, producţia este undeva la 240 de tone. Agricultorul este convins că pepenele de Dăbuleni va fi mult mai bine vândut în străinătate decât în ţară.

VIDEO 

Fermierii din Dăbuleni sunt pregătiţi să ducă pepenii la export

În oraşul Dăbuleni sunt peste 900 de hectare de teren cultivate cu lubeniţă, iar specialiştii susţin că anul acesta fermierii au ieşit cu 10 zile mai devreme pe piaţă pe motiv că solul este unul nisipos şi atrage căldură, iar astfel pepenii s-au copt mult mai repede. „Solurile nisipoase din zonă se încălzesc foarte bine, dar se şi răcesc la fel de bine, însă anul acesta am avut un an atipic şi din iarnă am intrat direct în vară, iar temperaturile ridicate au copt pepeni mult mai repede“, a precizat Aurelia Diaconu, director Staţiunea de Cercetare Dăbuleni.

Străinii plătesc mai bine

„Recolta este destul de bună, dar în momentul de faţă preţul este foarte mic, iar în perioada următoare o să scadă şi mai mult. Am reuşit să vând deja, dar cu 1 leu şi 50 de bani kilogramul, iar în pieţe se vinde cu 3 lei kilogramul. La noi întotdeauna scade preţul din cauză că bişniţa ne omoară, dar şi din cauza faptului că pe piaţă sunt pepeni de la greci vânduţi cu preţuri mici. M-ar interesa să duc marfa la export, dar trebuie să facem contracte şi să ne spună exact ce soiuri vor pentru export. Din păcate, noi ducem pepenii româneşti pe tarabe în pieţe, iar în supermarketuri ajung pepeni din alte ţări. Am făcut o cooperativă şi sperăm ca la anul să facem contracte cu marile magazine şi să reuşim să ne vindem mai bine marfa“, a precizat Alin Moraru, fermier Dăbuleni.

Iulian Bănică este un alt fermier din patria lubeniţelor pregătit să-şi ducă marfa la export, în Suedia. Agricultorul a mai avut anul trecut contract şi cu comercianţi din Polonia. „Am vândut anul trecut în Polonia şi a fost foarte bine, aşa că sunt pregătit să fac pepenii de Dăbuleni celebri şi în Suedia. Ştiu că se caută un anumit soi de lubeniţă şi că nu trebuie să depăşească 8 kilograme. Noi avem marfă suficientă şi putem vinde atât în ţară, cât şi în străinătate“, a precizat bărbatul.

O parte din fermierii din Dăbuleni s-au asociat într-o cooperativă şi speră ca de anul viitor să poate încheia contracte şi cu marile magazine din România.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite