VIDEO Andrei Lazăr, fiul judecătoarei Liliana Lazăr, implicat într-o răfuială cu bâte în plină stradă. Tânărul s-a făcut remarcat prin bătăi şi violenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Lazăr (31 de ani), fiul judecătoarei Liliana Lazăr, din Craiova, a fost implicat în urmă cu două zile într-un nou scandal în plină stardă în localitatea doljeană Malu Mare. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă se vede clar cum tânărul loveşte cu o bâtă un alt autoturism în trafic.

Oamenii legii au stabilit că între fiul judecătoarei Liliana Lazăr şi un alt bărbat din comuna Sadova a avut loc un conflict în urmă cu două zile. Andrei Lazăr şi-a urmărit victima cu maşina, iar în localitatea doljeană Malu Mare a blocat-o în trafic şi i-a lovit maşina cu o bâtă. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, iar poliţiştii fac acum cercetări pentru distrugere, lovire, dar şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Andrei Lazăr este catalogat în Craiova ca un băiat de bani gata, iar ori de câte ori vrea face legea în oraş. În februarie 2016 a fost reţinut pentru că ar fi înjunghiat un tânăr cu o baionetă în faţa a sute de tineri în faţa Casei Studenţilor din Craiova. A fost reţinut pentru 24 de ore, însă procurorii din cadrul Parchetului de pe lţngă Judecătoria Craiova l-au eliberat sub control judiciar pe motiv că nu reprezintă pericol social. 

Fiul judecătoarei Liliana Lazăr a intrat din nou în atenţia oamenilor legii la începutul acestui an, atunci când a fost arestat pentru trafic de droguri., însă trei luni mai târziu a fost plasat sub control judiciar.    

Andrei Lazăr a fost implicat în primul scandal la vârsta de 21 de ani, mai exact în anul 2007. Pe data de 27 martie l-a tăiat la mâini cu sabia pe Mario Aranghelovici, care mergea pe trotuar împreună cu soţia sa. Fiul judecătoarei a recurs la acest gest pentru că victima i-a reprorşat faptul că era să îl lovească cu maşina. A fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, iar în 2015 a fost condamnat de Tribunalul Teleorman la cinci ani de închisoare cu executare. Ulterior, a scăpat basma curată, pentru că Aranghelovici şi-a retras plângerea şi a căzut la pace cu Andrei Lazăr.

Bătaie cruntă cu interlopi, în faţa Curţii de Apel

În 2008, beizadeaua Andrei Lazăr a lovit în cap cu o cheie tubulară un şofer într-o benzinărie. Şi de această dată a scăpat basma curată după ce părţile s-au împăcat.Tot în anul 2008 în luna februarie a fost implicat într-un scandal chiar în faţa Curţii de Apel Craiova. Două grupări de interlopi s-au atacat cu săbii, topoare şi pistoale, iar mai multe persoane au ajuns la spital. Printre victime s-a numărat şi Andrei Lazăr. Nu mai puţin de o sută de poliţişti şi jandarmi au fost nevoiţi să intervină atunci.

Andrei Lazăr a provocat, doi ani mai târziu, în aprilie 2010, un nou scandal într-un bar din Craiova împreună cu doi prieteni. Imediat a fost reţinut pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, însă procurorii au decis că poate să fie cercetat în stare de libertate. În timp ce era anchetat în acest dosar, fiul magistratei Liliana Lazăr a bătut un alt bărbat într-un local din oraş. 

În 21 mai 2010, a fost arestat pentru omiterea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Lazăr a fost condamnat la un an şi două luni de închisoare cu suspendare pentru faptele comise în aprilie şi mai 2010. 

Judecătoarea Liliana Lazăr a cerut în urmă cu patru ani să fie transferată de la Judecătoria Craiova la Judecătoria Mangalia.          

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite