Şoarece în farfuriile mesenilor, la un botez. Ce spune proprietarul restaurantului din Filaşi, unde s-a întâmplat totul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoarecele a fost surprins când mânca dintr-o felie de salam FOTO / Facebook Avizier Filiaşi
Şoarecele a fost surprins când mânca dintr-o felie de salam FOTO / Facebook Avizier Filiaşi

Animalul a fost urmărit de un invitat şi filmat când se plimba chiar pe masa lăutarilor. Oamenii cântau în acel moment, iar şoarecele a putut savura liniştit o bucăţică de salam. Patronul localului susţine că rozătoarea a fost adusă special de cineva, doar ca să i facă rău.

Incidentul a avut loc la restaurantul Flora din localitatea doljeană Filiaşi, cu o seară înainte de Revelion. Oamenii erau la un botez când au observat pe una dintre mese un şoarece. "Eu l-am văzut când ajunsese pe masa lăutarilor. Am văzut lumea strânsă acolo, era agitaţie şi m-am dus. Am văzut cum şoarecele se plimba pe lângă farfurii şi mănâncă dintr-o felie de salam. Am cerut explicaţii ospătarilor şi ei au zis că se mai întâmplă, că au lăsat uşa deschisă şi, probabil, de afară a venit", a povestit mătuşa copilului.

Patronul localului susţine, la rândul său, că nu înţelege ce s-a întmplat. "Nu se putea urca şoarecele pe masă, ciudat că parcă stătea la poză, ciudat cum tocmai a apărut, eu cred că a fost adus şi pus intenţionat acolo. Localul nostru este dotat cu tot ce este nevoie împotriva rozătoarelor. Din invidie cred că mi-au făcut asta, să mă denigreze", a declarat Dan Voinea, patronul restaurantului Flora.

În urma sesizărilor făcute, inspectorii OPC s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că locaţia respectă normele de igienă. "Restaurantul funcţionează numai la mese festive, nunţi, deci nu este deschis publicului tot timpul. Este posibil ca şoarele să fi intrat, pur şi simplu, pe o uşă lăsată deschisă sau să fi ajuns în locaţie în urma aprovizionărilor făcute. Posibilităţi pot fi multe. Noi vom supraveghea în continuare acest local", a declarat Cosmin Mirescu, purtător cuvânt OPC Dolj.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite