Victor Piţurcă, luat de la Pandurii pe o plasă de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Piţurcă s-a afirmat la Târgu-Jiu, de unde a fost racolat de FC Olt Scorniceşti (1980). Gorjenii au primit în schimb 21.000 de lei. Banii au fost trimişi printr-un oficial al echipei din Târgu-Jiu, puşi într-o pungă de nailon, în monede de un leu şi hârtii de cinci lei.

Victor Piţurcă a jucat la Târgu-Jiu între anii 1977 şi1979 şi este considerat şi acum cel mai mare atacant din istoria clubului Pandurii.

A fost un jucător inegalabil şi cred că va mai curge multă apă pe Jiu până când echipa noastră va mai prinde un asemenea atacant!", susţinea, de fiecare dată, Eugen Tomescu, preşedintele gorjenilor de la acea vreme. Şi pe bună dreptate. În cele două sezoane şi jumătate petrecute la Târgu-Jiu, Piţurcă a marcat peste 70 de goluri, fiind liderul echipei.

Marca din aproape orice poziţie. Am făcut un cuplu ideal: eu, o extremă cu viteză, el, un vârf puternic. A dat multe goluri din pasele mele", ne-a spus Dumitru Băluţă, un alt fost jucător emblematic al oltenilor. Piţurcă a marcat încă de la debutul la Pandurii (sezonul '77-'78), când echipa evolua în Divizia B, sub comanda lui Constantin Oţet.

Din cele 37 de goluri ale gorjenilor, mai mult de jumătate au fost înscrise de atacant, dar echipa a retrogradat. A repromovat după un an. În sezonul din «C», Victor Piţurcă a dus greul: 46 de goluri marcate din totalul de 98 ale echipei! Şi nu a mai stat mult la Târgu-Jiu, la jumătatea sezonului 1979-1980 fiind racolat de FC Olt Scorniceşti.

A costat cât o motocicletă cu ataş

image

Victor Piţurcă (al 7-lea din stânga, rândul de sus), în echipa pandurilor din sezonul 1977-1978

Pandurii nu s-au ales cu mare lucru în urma transferului lui Piţurcă. „Ştiam prea bine că ni-l va lua o echipă de primă divizie. Într-o zi am fost chemat la Comitetul de Partid, unde se afla Ghiţă Bărbulescu, preşedintele echipei din Scorniceşti şi rudă cu Ceauşescu, care mi-a spus pe şleau că-l vrea imediat pe Piţurcă la FC Olt", rememorează Tomescu.

A doua oară însă, discuţiile au fost mai dure. „Am ajuns la următorul acord: clubul din Scorniceşti să ne ofere 150.000 de lei, trei jucători şi să joace un amical la Târgu-Jiu. Totul a fost o cacealma. Până la urmă ne-am ales cu 21.000 de lei, echivalentul unei motociclete ruseşti cu ataş", a mai precizat Tomescu.

Banii au fost trimişi într-o pungă de nailon, în monede de un leu şi hârtii de cinci lei, de părea că este o avere acolo", a conchis fostul preşedinte.

De la FC Olt, Victor Piţurcă a ajuns la Steaua (1983), unde s-a consacrat, iar în 1990 s-a transferat în Franţa, la RC Lens.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite