FOTO Un tren de marfă a deraiat în judeţul Dolj. CFR: incidentul s-a produs dintr-o eroare a mecanicului companiei private căreia îi aparţine garnitura

FOTO Un tren de marfă a deraiat în judeţul Dolj. CFR: incidentul s-a produs dintr-o eroare a mecanicului companiei private căreia îi aparţine garnitura

FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Un tren de marfă a deraiat, duminică, pe magistrala Caracal - Craiova, iar la această oră traficul feroviar este blocat în zonă. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj precizează că nu s-au înregistrat victime.

GALERIE FOTO

UPDATE CFR susţine că incidentul din judeţul Dolj, unde mai multe vagoane ale unui tren de marfă încărcat cu produse petroliere au căzut de pe un viaduct, s-a produs dintr-o eroare a mecanicului companiei private căreia îi aparţine garnitura, "prin depăşirea semnalului de circulaţie aflat pe culoarea roşie". Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, podul este rupt pe o porţiune, iar cinci vagoane sunt căzute în râpa de sub pod, la 20 de metri adâncime, alte trei vagoan efiind în pericol să cadă.

"Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, urmare a evenimentului produs de operatorul de marfă - Grup Feroviar Român (GFR), prin depăşirea de către mecanicul de locomotivă a semnalului de circulaţie aflat pe culoarea roşie, viaductul Cârcea este afectat pe firul I de circulaţie, pe care s-a produs deraierea. Menţionăm că firul II de circulaţie, respectiv structura viaducutului pe firul II nu este afectată", a informat CFR S.A.

Potrivit companiei, s-a decis ca circulaţia trenurilor să fie deviată pe ruta ocolitoare  Caracal - Piatra Olt - Craiova, până la stabilirea variantelor definitive de reluare a circulaţiei pe Magistrala CF 900 pe distanţa Craiova - Caracal.

Conform reprezentaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, podul este rupt pe o porţiune, iar cinci vagoane sunt căzute în râpa de sub pod, la 20 de metri adâncime, alte trei vagoane fiind în pericol să cadă.  

Vagoanele sunt încărcate cu biodiesel şi nu există pericol de incendiu sau de explozie, mai spun reprezentanţii ISU. 

De asemenea, se înregistrează scurgeri din vagoane şi au apărut mici urme de poluare pe pârâul Fântâniţa care trece pe sub podul respectiv. Din acest motiv, în zonă, pe o distanţă de doi kilometri, se acţionează cu substanţe antipoluante.

"În localitatea Cârcea, judeţul Dolj, s-a rupt un pod de cale ferată şi s-au răsturnat câteva vagoane cu biodisel. S-a intervenit cu un buldozer pentru izolare. A.N. „Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Jiu a mobilizat echipele de intervenţie pentru a interveni cu material absorbant", a anunţat Administraţia Apele Române.

Trenul de marfă aparţinând operatorului privat GFR (Grup Feroviar Român).

UPDATE Prefectul de Dolj Narcis Purcărescu susţine că podul era în reparaţii şi că pe acel fir feroviar nu ar fi trebuit să circule niciun tren.

"CFR infrastructură şi Staţia CFR Cârcea ştiau că se fac reparţtii la acest pod şi erau obligaţi să dirijeze trenul pe firul 1 de circulaţie", a declarat prefectul de Dolj la Digi 24.

***

Locomotiva unui tren de marfă care transporta produse petroliere a deraiat, duminică, pe magistrala Caracal - Craiova, iar şase vagoane s-au răsturnat în viaductul Cârcea din judeţul Dolj, la această oră traficul feroviar fiind blocat în zonă. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj precizează că nu s-au înregistrat victime. 

Accidentul s-a produs după ce viaductul s-a rupt, iar prefectul de Dolj susţine că acesta era în reparaţii, iar circulaţia feroviară pe acel fir trebuia să fie închisă.

Conform Infotrafic, circulaţia feroviară este blocată pe Magistrala 900 Caracal-Craiova, din cauza uni  tren de marfă care a deraiat. 

Reprezentanţii  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj  au precizat că trenul de marfă deraiat în zona viaductului din localitatea Cârcea şi nu s-au înregistrat victime. La faţa locului intervin mai multe echipaje de pompieri.

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA precizează că circulaţia feroviară este închisă începând cu ora 08:20 între staţiile CF Malu Mare şi Banu Mărăcine din cauza deraierii a şase vagoane ale unui tren de marfă aparţinând operatorului privat GFR (Grup Feroviar Român).

Trenul, care avea în compunere 23 de vagoane şi circula pe distanţa Slobozia - Veche Curtici, transporta produse petroliere, iar locomotiva trenului a deraiat şi şase vagoane s-au răsturnat de pe viaductul Cârcea.

CFR precizează că la faţa locului se deplasează reprezentanţii autorităţilor care vor ancheta cauzele producerii acestui incident, precum şi echipele de specialişti care vor interveni pentru eliberarea gabaritului.

De asemenea, CFR precizează că în prezent un tren de călători a fost oprit în parcurs (IR 1797 – în staţia CF Jianca)) şi aşteaptă redeschiderea circulaţiei.

Ultimele informaţii arată că, de fapt, viaductul s-a rupt chiar în momentul în care trenul trecea. Trenul era încărcat cu biodiesel, iar şapte vagoane au căzut într-o râpă, alte două fiind în pericol să se prăbuşească.

FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu
  • FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu
  • FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu
  • FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu
  • FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu
  • FOTO Inquam Photos / Bogdan Dănescu
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: