Un copil de doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul al şaptelea al unui bloc din Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVĂ
FOTO ARHIVĂ

Un copil în vârstă de doi ani a murit, marţi, după ce a căzut de la etajul al şaptelea al unui bloc din municipiul Craiova, iar cadrele medicale ajunse la locul accidentului nu au reuşit să-i salveze viaţa. Copilul s-ar fi aflat într-o cameră cu fratele lui de nouă ani, în timp ce mama şi bunica lor erau în altă încăpere.

UPDATE - Poliţa Judeţeană Dolj a anunţat că, marţi seară, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizaţi că un copil de 1 an şi 7 luni a căzut de la etajul 7 al blocului unde locuia impreuna cu familia.

Din primele cercetări făcute de poliţişti a rezultat faptul că acesta s-ar fi aflat într-o cameră împreună cu fratele său de 9 ani, în timp ce mama şi bunica se aflau în altă cameră.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări în vederea lămuririi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, echipajul SMURD a fost solicitat să intervină, marţi, pentru acordarea primului ajutor unei persoane căzute de la înălţime, evenimentul având loc pe bulevardul Dacia din municipiul Craiova. 

Cadrele medicale ajunse la locul intervenţiei au constatat că este vorba de un copil de aproximativ doi ani, căzut în gol. Echipajul SMURD a încercat să-i acorde ajutor medical, dar în ciuda eforturilor depuse, medicii şi paramedicii nu au mai putut face nimic. 

Conform primelor informaţii, copilul a căzut de la etajul al şaptelea.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite