Trenul electric construit în premieră în România ajunge la destinaţie la fel ca un Interregio. În unele zone există limitări de viteză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trenul electric a fost construită în premieră în România
Trenul electric a fost construită în premieră în România

Trenul electric SF construit în România poate atinge o viteză de 160 de kilometri pe oră, însă viteza este limitată de condiţia precară a căii ferate.

Angajaţii firmei Softronic din Craiova a pus pe şine două trenuri electrice care pot atinge o viteză de 160 de kilometri pe oră. În unele zone există limitări de viteză de 60 de kilometri pe oră, aşa că garnitura a ajuns să facă trei ore şi un sfert pe ruta Craiova - Bucureşti. „Trenul Hyperion face trei ore şi un sfert pe Craiova-Bucureşti pentru că sunt lucrări pe calea ferată. Dacă circula la viteza maximă, parcurgea această distanţă mult mai repede. În urmă cu 40 de ani, ajungeam pe calea ferată în două ore şi jumătate de la Craiova la Bucureşti. Este nevoie de investiţii, dar ritmul cu care se fac lucrările este foarte lent“, a a precizat Radu Zlatian, directorul de comunicare al Softronic, pentru ZF.

Două trenuri electrice circulă în momentul de faţă pe rutele Craiova - Bucureşti - Constanţa şi pe Craiova - Bucureşti - Braşov.

Softronic din Craiova este singurul producător de rame şi locomotive electrice din Europa de Sud-Est, care a pus pe roţi trenul SF Hyperion.

Trenul electric are patru vagoane, este prevăzut cu senzori care monitorizează cantitatea de dioxid de carbon emanată de pasageri, temperatura optimă şi umiditatea. Preţul unui bilet între Craiova şi Bucureşti costa anul trecut 40 de lei,  iar între Craiova şi Constanţa – 70 de lei. Spre munte, de la Craiova la Braşov, preţul unui bilet este de 55 de lei.

În plus, cătătorii beneficiază de conexiune wireless gratuit. Investiţia pentru realizarea trenului SF Hyperion s-a ridicat la 5 milioane de euro.
 

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite