FOTO VIDEO Copilul obez din judeţul Dolj a murit. Mama băiatului: „Medicii mi-au spus că am ajuns prea târziu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru a pierdut lupta cu viaţa în această dimineaţă
Alexandru a pierdut lupta cu viaţa în această dimineaţă

Alexandru, băieţelul din Dolj care suferea de obezitate morbidă, a murit în această dimineaţă. Copilul a ajuns ieri la Spitalul Judeţean din Craiova şi a fost internat la Terapie Intensivă.

UPDATE 10.45 Copilul a ajuns ieri la spital cu febră mare având temperatura corpului de 41,5 grade Celsius. În această dimineaţă, băiatul a făcut de două ori infarct, după care a intrat în stop cardiorespirator şi a murit. „Medicii mi-au spus că am venit prea târziu şi că nu au mai avut ce să facă“, a declarat, pentru Adevarul.ro, Mariana Negrici, mama lui Alexandru.  

 
Dacă în urmă cu câteva luni copilul cântărea peste 100 de kilograme, după ce a fost adus la un spital din Bucureşti, băiatul ajunsese la greutatea de 90 de kilograme.

Alexandru a fost diagnosticat cu obezitate morbidă pe când avea doar un an. Starea copilului s-a înrăutăţit, iar în această dimineaţă a decedat. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă nu au mai putut face nimic pentru viaţa copilului de 5 ani. „Mi-au spus doctorii că am ajuns cu el prea târziu, că era deja prea bolnav şi că nu se mai putea face nimic“, a spus femeia.

Cazul copilului care la vârsta de 5 ani cântăreşte cât un adult obez a şocat o ţară întreagă. Alexandru a suferit în urmă cu o lună.

Vom reveni cu amănunte!  

Alexandru, copilul obez din judeţul Dolj a murit în această dimineaţă


Citeşte mai multe despre cazul copilului obez din Dolj:

FOTO Tragedia copilului din Dolj care, la 5 ani, cântăreşte 120 kg! Familia îl ţine în curte aproape dezbrăcat

Alexandru Negrici, în vârstă de 5 ani, din comuna doljeană Drăgoteşti, a fost diagnosticat în urmă cu patru ani cu obezitate morbidă. Copilul care cântăreşte acum 120 de kilograme trăieşte în condiţii greu de imaginat.

VIDEO Problema copiilor obezi din România, dezbătută la Adevărul Live. Despre cazul lui Alexandru Negrici: „Mama s-a resemnat şi nu a mai luptat pentru copilul ei”

Cazul băiatului de 5 ani care cântăreşte 120 de kilograme, din Dolj, nu este singular în România. De altfel, statisticile arată că numărul copiilor români obezi este din ce în ce mai mare, iar proporţia lor variază în prezent între 10% şi 14%. Medicul Anamaria Iulian, nutriţionist comportamental şi psiholog, a explicat, la Adevărul Live, care sunt cauzele şi consecinţele obezităţii infantile în România.

FOTO Tragedia copilului din Dolj care, la 5 ani, cântăreşte 120 kg! Medicul din comună: „Pe mamă o interesează banii“

Un copil de 5 ani din comuna doljeană Drăgoteşti este crescut în condiţii greu de imaginat. Este atât de gras încât nu se poate ţine pe picioare, iar când i se face foame mama îi dă mâncare de porci.

Copilul din Drăgoteşti care are 120 de kilograme la 5 ani, dus la Bucureşti

Băiatul care a fost diagnosticat cu obezitate morbidă încă de la vârsta de 2 ani va ajunge în capitală, unde poate beneficia de tratament gratuit.

FOTO Copilul obez din judeţul Dolj se întoarce acasă. Alexandru a reuşit să slăbească 3 kilograme

Alexandru va fi trimis acasă, la Craiova, unde doctorii vor trebui să îi controleze regimul stabilit de medicii din Bucureşti. Copilul care cântăreşte 120 de kilograme la doar cinci ani a reuşit să slăbească trei kilograme şi a făcut chiar şi prim paşi.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite