Tânără din Craiova, la un pas să fie răpită de pe stradă, amendată cu 1.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
rapire Craiova

Tânăra a fost băgată cu forţa într-un autoturism pe o stradă din Craiova. Fata ţipa după ajutor, iar trecătorii priveau îngroziţi ce se întâmplă. A fost salvată, dar, la poliţie, povestea a luat o altă întorsătură.

O tănără de 21 de ani a fost luată de pe stradă de doi bărbaţi şi băgată cu forţa într-un autoturism. Poliţiştii de la Europol au relatat tot ce s-a întâmplat.

Femeie luată de pe stradă şi forţată să intre într-un autoturism. S-a întâmplat la Craiova.

Clipe de groază pentru o femeie, pe o stradă din Craiova, după ce în dreptul ei s-a oprit un autoturism înmatriculat în Germania, cu geamuri fumurii, din care au ieşit doi bărbaţi care au luat-o pe sus şi prin exercitarea de forţă au aruncat-o pe bancheta din spate.

Ţipetele şi răcnetele de disperare ale femeii au fost însă auzite de patrula de ordine publică, formată din colegul nostru, Marian, din cadrul Secţiei 5 Poliţie şi jandarmul Gabriel, care se aflau pe o stradă adiacentă. Colegii noştri s-au deplasat ghidaţi de strigăte şi au ajuns în dreptul autoturismului cu pricina.

Şoferul a încercat să demareze, însă colegii noştri au reuşit să o extragă pe femeie din interiorul autoturismului prin geamul portierei care era deschis. După ce s-au asigurat că femeia se află în siguranţă, colegii au reuşit să îi extragă din autoturism şi pe cei doi suspecţi, pe care i-au imobilizat, cu faţa la pământ, prin aplicarea cătuşelor", au scris poliţiştii de la Europol pe pagina lor de socializare

Ce s-a întâmplat la sediul poliţiei

Tânăra de 21 de ani şi cei doi bărbaţi care au încercat să o răpească au fost duşi la sediul Poliţiei. Aici, povestea a luat o altă întorsătură.

"În urma audierilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că între o tânăra de 21 de ani, din Dabuleni şi un bărbat de 32 de ani, din Moreni, judeţul Dâmboviţa, pe de o parte şi familia tinerei, respectiv mama, fratele, sora şi soţul surorii acesteia pe de alta parte a izbucnit un conflict verbal.

Totodată, poliţiştii au stabilit ca neînţelegerile dintre persoanele în cauză, ar fi pornit de la faptul că familia tinerei nu ar fi fost de acord ca aceasta să aibă o relaţie cu bărbatul respectiv.

La sediul poliţiei, tânăra a declarat ca nu doreşte să depună plângere şi că nu a fost victima vreunei infracţiuni, refuzând totodată emiterea unui ordin de protecţie provizoriu", se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Mai mult, în urma cercetărilor s-a stabilit  că tânăra de 21 de ani şi bărbatul de 32 de ani figurau ca având dispusă măsura carantinării la domiciliu în localitatea Moreni, judeţul Dâmboviţa, fiind astfel sancţionaţi cu amendă în valoare de 1000 de lei fiecare, conform Legii 55/2020.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Din cumplitele lecţii ale istoriei despre care nu vorbim: cum a fost negociată România

Pacea imposibilă din Afganistan. Retragerea trupelor occidentale, instrument de presiune pentru negocierile de pace

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite