Strigătul disperat al unui bolnav de cancer ţinut în carantină: „Lăsaţi-mă să mă operez. Voi muri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Buzatu ar putea muri între timp FOTO A.Popescu
Vasile Buzatu ar putea muri între timp FOTO A.Popescu

Bărbatul este din Craiova şi e programat pentru o operaţie la Bucureşti. Omul a făcut doua teste: primul a ieşit pozitiv, al doilea negativ. „La DSP Dolj parca nu sunt oameni”, spune acesta.

Vasile Buzatu, în vârstă de 54 de ani, locuieşte in Craiova, chiar la femeia care l-a angajat cu mulţi ani în urma. A fost depistat cu cancer şi de 8 luni face citostatice. Starea omului s-a agravat, însă, şi medicul său curant a hotărât că trebuie să fie operat de urgenţă. 

“Este programat pentru ziua de luni, 26 aprilie, la Spitalul Cantacuzino din Bucureşti pentru operaţie. Trebuie sa i se pună urgent un stent între ficat şi splina. Fiecare oră pentru el contează”, povesteşte Elena Michitele, femeia care-l îngrijeşte.

Cum a aflat că a fost programat pentru operaţie, Vasile Buzatu s-a testat, dar vestea că a ieşit pozitiv a căzut ca un trăsnet. “Nu ne venea sa credem că este infectat. Am plătit şi după cinci zile i-am făcut un alt test şi a ieşit negativ. Ambele teste au fost PCR. DSP Dolj ne-a trimis două mesaje. Primul că e pozitiv, al doilea că e negativ”, a explicat Elena Michitele.

Vasile Buzatu a prezentat documentele medicale Direcţiei de Sănătate Publica Dolj, a povestit drama prin care trece şi a cerut ajutor. “Am cerut să fiu scos din izolare, să mă lase să merg la Bucureşti să mă operez. La DSP Dolj parcă nu sunt, însă, oameni. Mi-au trimis un răspuns sec, nu le-a păsat de nimic”, a declarat Vasile Buzatu.

act bolnav cancer

Ca răspuns la solicitarea dvs. conform legislaţiei în vigoare, vă precizăm că  testul SARS-CoV-2 fiind pozitiv, domnul Buzatu Vasile va trebui să  rămână în izolare timp de 14 zile de la data recoltarii. În cazul în care se deteriorează starea de sănătate, la recomandarea medicului de familie, la solicitarea si cu acordul dumneavoastră puteţi fii transportat prin intermediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean, apelând 112,  într-o unitate sanitara cu paturi de specialitate, pentru asistenta medicala de specialitate. Multă sănătate! Vă mulţumim!", a fost răspunsul DSP Dolj.

"DSP Dolj ne-a dat un răspuns clasic, parcă nu pricep gravitatea situaţiei. Dacă am suna la 112 va fi dus într-o secţie Covid. El are al doilea test negativ. Chiar nimeni nu înţelege situaţia? Ar însemna finalul dacă ar fi internat într-o secţie COVID", a spus Elena Michitele.

„Am cancer la pancreas, înţelegeţi!"

Vasile Buzatu a făcut un apel disperat autorităţilor din Bucureşti: “Domnilor guvernanţi, domnilor din ministerul Sănătăţii, lăsaţi-mă să merg la Bucureşti să mă operez. Voi muri. Eu nu pot să aştept până după Paste să ies din izolare. Va fi prea târziu. Nu mă simt bine. Am cancer la pancreas, înţelegeţi”, a fost mesajul bărbatului.

Elena Michitele spune ca a bătut la toate uşile, dar nimeni nu a ajutat-o. “Vasile Buzatu face parte din familia noastră. Este un om bun, copiii mei îl iubesc. Îi ştie de mici. Nu-l putem abandona. Nu putem întoarce atât de uşor spatele unui om aflat in suferinţĂ. În ce lume am ajuns sa trăim?”, a declarat Elena Michitele.

Femeia a hotărât sa-i mai plătească bărbatului încă un test PCR, cu speranţa ca va fi lăsat să meargă mai repede la Bucureşti dacă va avea doua teste negative.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Ce parlamentari au dat cei mai mulţi bani pentru partid

Cum se consumau drogurile la chefurile din cluburile de fiţe. Investigatori sub acoperire şi dealeri ţepari

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite