Satul Palilula desprins din poveşti. Un loc care merită văzut măcar odată în viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Satul Palilula este situat la opt kilometri de Craiova, iar ca localitate aparţine comunei doljene Bucovăţ. Faima oamenilor din Palilula sunt bivolii pe care i-au crescut decenii la rând.

Primele documente scrise despre Palilula au apărut în secolul al XVII-lea. Localitatea este situată pe valea Pârului Oborului şi îşi trage numele de la un aşezământ vlaho-sla de pastori. Satul a fost aşezat pe un deal, într-un patrulater pe ale cărei două dintre laturi, câmpul şi cimitirul, se întâlnesc. „Nu foarte multă lumea ştie unde este situată localitatea Palilula. În momentul în care ai pus piciorul în sat îţi dai seama că eşti într-o altă lumea. Totul este aparte, iar zona este de vis. Oamenii sunt primitori şi încearcă să te îndrume către locurile care pot fi vizitate. Ca să ajungi la Palilul porneşti din Craiova către Bucăvăţ. La mijlocul comunei trebuie neapărat să întrebi cam pe unde vine satul, că altfel te rătăceşti. Eu am crescut la bunicii din partea tatălui în Palilula şi este locul unde mă simt ca acasă. Merită văzut măcar odată în viaţă”, a povestit Ionuţ Călinescu.

Satul Palilula este desprins din poveşti

Bivolii pe care de dispariţie

Sătenii nu cresc vaci sau oi, ci bivoliţe şi sunt vestiţi pentru asta. Oamenii recunosc că au îmbătrânit şi nu mai au putere să vadă de animale, iar din această cauză sunt pe cale de dispariţie. „De la vârsat de 27 de ani cresc gale (bivoliţe). E greu să le îngrijeşti pentru că nu se lasă la fiecine la muls. Acum este vai de lume, se-mpuţinează mereu. Bătrânii nu mai sunt în putere să le facă faţă”, a declarat Maria Iovan.

Satul Palilula este desprins din poveşti

Aproximativ 800 de persoane locuiesc în Palilul, însă fac parte din cinci curente religioase. Au trei biserici diferite: ortodoxă, adventistă de ziua a şaptea şi reformistă şi alte două formaţiuni fără lăcaş de cult: Martorii lui Iehova şi Baptiştii.

Un punct de reper în Palilula este Fântâna mireselor. Oamenii povestesc că atunci când este nuntă, miresele care vin la udat trebuie să se strecoare cu grijă printre bivoliţele care sunt la adăpat.

Supăraţi pe regizorul Silviu Purcărete

Locuitorii din satul doljean care poartă numele oraşului din filmul „Undeva în Palilula" sunt supăraţi pe regizorul Silviu Purcărete pe motiv că le face localitatea de râs. Oamenii susţin că în satul lor nu s-a filmat nici măcar o secvenţă, iar totul este doar ficţiune. „Noi suntem veseli şi guralivi ca oltenii. Filmul regizat de Silviu Purcărete ne aduce nouă celor din Palilula o imagine negativă. Noi nu suntem aşa. Singurul lucru care se potriveşte în film este numele localităţii”, a precizat Mihai Stoian.  

Marele om de teatru Silviu Purcărete a lansat în anul 2012  primul film în regia sa, “Undeva la Palilula”. Actori, ca Răzvan Vasilescu, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi Luminiţa Erga, au răspuns pozitiv invitaţiei de a readuce la viaţă atmosfera localităţii. Publicul a apreciat pelicula, iar imediat au venit distincţii: cea mai importantă fiind premiul Gopo.

Satul Palilul s-a format la adăpostul pădurii Giangaliei şi Grejdanei care asigurau lemnele de foc şi construcţie pentru cei doritori a se stabili in zona. În zonă era cârciuma chiar la fântâna Giangaliei, iar acici opreau caraulele Turceşti în drumul lor spre Vidin, atunci cţnd trebuiau să ducă banii adunaţi din Bănie.
La Palilula  îşi găseau alinarea si haiducii lui Andrii Popa care jefuiau ori de câte ori puteau poştalioanele turceşti şi luau înapoi haraciul adunat din Banie.



 

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite