S-a dat startul cursei pentru ocuparea fotoliului de rector al Universităţii din Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De astăzi şi până la data de 16 februarie 2012 se depun cadidaturile pentru această funcţie, urmând ca alegerile să fie organizate în perioada 20 - 27 februarie.

Rectorul Universităţii din Craiova se desemnează prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul instituţiei şi al reprezentanţilor studenţilor din Senatul universitar şi din Consiliile facultăţilor.

Durata mandatului de rector este de patru ani şi poate fi înnoit cel mult o dată, în urma unei noi desemnări, conform prevederilor Cartei universitare.

Persoanele care doresc să candideze pentru funcţia de rector îşi depun dosarul de candidatură la secretarul şef al Universităţii, între orele 8.00 – 16.00, respectând calendarul alegerilor.

Dosarul fiecărui candidat trebuie să cuprindă: Curriculum Vitae, propunere vizând ,,Strategii ale Universităţii pe termen lung şi mediu şi politici pe domenii de interes ale Universităţii din Craiova“.


Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite