Reţetă delicioasă: îngheţată de vanilie făcută în casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nimeni nu ne garantează că îngheţata pe care o cumpărăm este şi sănătoasă. Când mai auzim şi că s-au făcut unele studii şi s-a descoperit că anumite sortimente de îngheţată au fost făcute din diverse elemente chimice, preferăm să trecem la treabă. Copiii vor fi primii care se vor bucura când vor gusta preparatul de casă.

Ingrediente:

500 ml lapte, 250 ml smântână dulce, 150 grame zahăr, 6 gălbenuşuri, 2 păstăi de vanilie sau esenţă, 1 praf de sare.

Se amestecă într-un vas laptele şi smântâna dulce, apoi se adaugă păstăile de vanilie sau esenţa. Vasul se pune pe foc până când lichidul obţinut începe să fiarbă. Focul se stinge, iar vasul se dă la o parte pentru a se răcori amestecul de lapte şi smântână. Între timp, mixăm gălbenuşurile amestecate cu zahărul şi praful de sare. Este foarte important să le mixăm foarte bine, până când devin o cremă groasă. Apoi, începem să adăugăm laptele puţin câte puţin şi continuăm să mixăm la o viteză mică.
 

Compoziţia astfel obţinută se aşează din nou pe foc până când începe să se îngroaşe. Verificăm foarte simplu dacă este gata. Luăm o lingură curată, o introducem în cremă şi tragem o linie cu degetul. Dacă pe lingură părţile de cremă rămân de-o parte şi de alta a liniei trasate, atunci compoziţia a fiert îndeajuns. O punem într-un vas, acoperim cu o folie şi o lăsăm să ajungă la temperatura camerei.

Introducem vasul în congelator şi îl lăsăm până a doua zi. În primele ore, este indicat să scoatem vasul de câteva ori afară, să amestecăm foarte bine, după care îl reintroducem la congelator. Astfel, vom obţine o îngheţată mult mai cremoasă.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite