Procesul consilierului juridic care şi-a ucis cel mai bun prieten cu 27 de lovituri de cuţit, amânat de 6 ori. Autorul a plănuit crima cu mult timp înainte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claudiu Vasile Stoica, consilier juridic în cadrul CET Craiova, şi-a ucis cu 27 de lovituri de cuţit cel mai bun prieten pe data de 17 august 2017. Autorul a mărturisit în faţa anchetatorilor că a plănuit crima cu mult timp înainte.

Consilierul juridic din cadrul CET Craiova a fost trimis în judecată pentru omor calificat, iar dosarul a fost înregistrat pe rol la Tribunalul Dolj. Un nou termen în proces a avut loc pe data de 26 aprilie, însă magistraţii au amânat pentru a şasea oară cauza pentru data de 10 mai. 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au stabilit că pe data de 17 august 2017, Vasile Stoica l-a sunat pe Lucian Dinulescu şi i-a propus să se întâlnească. Cei doi prieteni s-au văzut în cartierul 1 Mai, iar de acolo au plecat pe malul Jiului.

Anchetatorii au stabilit că Stoica a pus la cale crima cu mult timp în urmă, însă în ziua respectivă s-a hotărât să îşi ducă planul la bun sfârşit. Şi-a ucis cel mai bn prieten cu 27 de lovituri de cuţit, iar imediat a fugit de la faţa locului, dar a fost prins în baza imaginilor suprinse de camerele video din zonă. „Inculpatul a declarat că, la un moment dat, a coborât pe malul Jiului având în mână cuţitul pe care l-a aşezat pe mal, la câţiva metri de victimă, în timp ce aceasta pescuia. După ce a avut mai multe ezitări, inculpatul a mers la maşină şi a luat din portbagaj cosorul cu care a coborât malul spre victimă, care se afla cu spatele la el, iar când aceasta s-a întors către el i-a aplicat o lovitură cu cosorul în zona umărului drept. Acesta a început să ţipe şi s-a întors către el, iar atunci l-a lovit din nou cu cosorul în cotul stâng. După aceea a luat cuţitul de pe mal şi l-a lovit de mai multe ori, la întâmplare, în zona abdomenului, a spatelui, a gâtului, iar la un moment dat a căzut peste el în apă şi a continuat să îl lovească de mai multe ori până când a văzut că nu mai opune rezistenţă, după care l-a împins în apă“, se arată în rechizitoriul anchetatorilor.  

Consilierul juridic şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor şi le-a spus că şi-a ucis cel mai bun prieten pentru că i-a zgâriat intenţionat maşini, dar şi pentru că în urma unei afaceri pe care au pus-o la cale împreună cu victima a pierdut suma de 3000 de euro.          

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite