Primarii care au migrat la PSD şi-au plătit mişcarea cu pierderea electoratului: „Nu ştiu dacă s-a meritat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mulţi primari PNL şi PDL au migrat la PSD
Mai mulţi primari PNL şi PDL au migrat la PSD

Primarii traseişti au fost miza lui Victor Ponta pentru alegerile prezidenţiale.Edilii recunosc că nu s-au aşteptat ca PSD să piardă alegerile, însă sunt convinşi că aceasta a fost voinţa poporului.

13 primarii PNL şi PDL din judeţul Dolj au migrat în luna septembrie la PSD. Edilii au declarat că au luat această decizie pentru că au crezut că vor avea mai mult sprijin, iar astfel vor putea continua proiectele demarate. Primarul comunei Poiana Mare, Marin Vintilă, crede că în ziua alegerilor situaţia a fost de necontrolat. „Situaţia cu diaspora trebuia să fie tratată ca atare. Aceasta a fost voinţa poporului, iar noi trebuie să respectăm acest lucru. La mine în comună sunt câteva familii care au primit telefon de la copiii plecaţi în străinătate care l-au spus cu cine să voteze. Oamenii au respectat voinţa acestora. S-a meritat să mă duc la PSD. Am făcut acest lucru păntru comuna pe care o conduc.  Este important să avem apă, canalizare şi drumuri asfaltate. Am văzut că acum s-au separat puţin puterile în parte. Acum unii sunt într-o tabără, iar alţii în alta. Nu este corect aşa ceva“, a declarat edilul din comuna Poiana Mare.

„Nu ştiu dacă s-a meritat“

În judeţul Dolj candidatul Victor Ponta a obţinut 60,60% din sufragii, iar candidatul Klaus Iohannis - 39,39%. Prezenţa la vot  a fost de 64,83%. Numărul total al voturilor valabil exprimate în Dolj a fost de 374.063. „Cu siguranţă a fost un declic la aceste alegeri. Principala cauză a fost neluarea în seamă a ceea ce îşi doreau românii din diaspora. Oamenii au trimis un semnal. Nu ştiu dacă s-a meritat să plec din partid şi nici nu ştiu dacă o să mă mai întorc“, a spus Puiu Calafeteanu, din comuna doljeană Pleniţa.

De exemplu, din 111 localităţi din Dolj, 17 au primari ACL, iar restul PSD. S-a ajuns la această cifră după ce au plecat la PSD 13 primari de la PDL şi 16 de la PNL. Edilii care au migrat la PSD recunosc că ACL a câştigat alegerile prezidenţiale prntr-o mobilizare mai mare. „Am crezut că şi în turul II prezenţa la vot o să fie de aprocimativ 50%. Nu ne aşteptam să pierdem alegerile. A mai fost şi acţiunea pe facebook şi tot ce s-a întâmplat la diaspora. Eu nu vreau să plec din PSD“, a precizat Dumitru Marcu, primarul  comunei Goicea din Dolj.
 

Primarul comunei Marin Vintilă, primarul comunei Pleniţa, Puiu Calafeteanu şi Dumitru Marcu, primarul comunei Goicea, au trecut de la PNL la PSD. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite