Primăria scoate la bătaie un contract de 11 milioane de euro. Reabilitarea liniei de tramvai ar trebui finalizată în doi ani

Primăria scoate la bătaie un contract de 11 milioane de euro. Reabilitarea liniei de tramvai ar trebui finalizată în doi ani

11 kilometri de cale simplă vor fi reabilitaţi complet cu fonduri europene. Foto: arhivă

Autoritățile locale au scos la licitație, la sfârșitul lunii februarie, lucrările de reabilitare a liniei de tramvai care străbate orașul, contract ce ar trebui finalizat, potrivit documentației, în doi ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Implementarea proiectului va duce, susțin autoritățile, la fluidizarea traficului din Bănie între cele două platforme industriale ale orașului ;i este finan'at[ din fonduri europene, prin Programul Opera'ional Regional. Potrivit documentației postate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, lucrarea a fost împărțită în trei loturi. Primul dintre acestea presupune reabilitarea liniei duble de tramvai pe bulevardul Decebal pe o distanță de 1,6 kilometri, între podul Electroputere și strada Caracal. Lucrările aferente primului lot au o valoare de peste 10 milioane de lei fără TVA.
Cel de-al doilea lot, “unda verde”, presupune lucrări pentru realizarea managementului traficului în Craiova, în 16 intersecții din oraș pe axa Calea București-bulevardul Nicolae Titulescu-Calea Severinului, proiect pentru care autoritățile locale sunt dispuse să scoată din buzunar aproape 10 milioane de lei, fără TVA.
Al treilea lot presupune reabilitarea unei linii simple de tramvai pe o distanță de aproape 11 kilometri de Calea București, Nicolae Titulescu și SeverinuluiA, tot aici fiind inclusă şi refacerea buclei de întoarcere a tramvaiului de la pasajul denivelat “Electroputere”, precum şi reabilitarea porţiunii de cale de tramvai care asigură accesul la depoul situat în cartierul Craioviţa Nouă. Valoarea celui de-al treilea lot scos la licitație este de 27,1 milioane de lei fără TVA. Firmele interesate vor putea depune oferte pentru unul sau mai multe lotui, potrivit anunțului postat pe site-ul de achiziții publice, iar cele declarate câștigătoare vor avea de finalizat lucrările în maxim 24 de luni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările