Povestea unuia dintre cei mai vechi bijutieri din Craiova: a lucrat sute de kilograme de aur dar nu ţine acasă niciun gram de metal

Unul dintre cei mai vechi bijutieri din Craiova povesteşte că, deşi i-au trecut prin mână sute de kilograme de aur, nu a păstrat acasă niciun gram de metal.

Emil Dumitriu, de 62 de ani, din Craiova, este bijutier de peste trei decenii. Olteanul povesteşte cu mândrie despre începuturile acestei meserii, pe când lucra într-o cooperativă din Bănie. ”Înainte de Revoluţie, ca bijutier, făceam multe lucruri: începând de la topirea materialelor până la baza finală: cântărirea şi produsul finit. Înainte primeam aurul de la clienţi, îl cântăream, îl topeam, îl prelucram după ce făceam o comisie de topire, îl laminam şi făceam obiectul de la A la Z. Era nevoie de multă migală, de multă răbdare”, povesteşte bijutierul. I-au trecut prin mână sute de kilograme de aur şi tone de argint. „peste două sute de kilograme de aur au trecut prin mâinile mele şi mult argint, tone”, recunoaşte craioveanul, care însă nu l-au ispitit să ţină bijuterii şi acasă. „Nu am niciun gram de metal, de aur. Se zice că aurul este blestemal. Eu cred în asta. Cred că, dacă ai mult aur, îl pierzi. Nu mă tentează metalul, nu mă tentează aurul. Am ales să ţin acasă, în loc de aur, icoane, să le atârn în cui. Fac mai mult bine”, este de părere bijutierul.

Recunoaşte însă că nu s-a ferit să dăruiască bijuterii. „I-am luat nepoatei mele o pereche de cercei. Atât. Nici nu mă gândesc vreodată să cumpăr aur, pentru familie”, este hotărât bijutierul. Despre meseria pe care o practică de trei decenii se declară dezamăgit. „Este frumoasă, dar din nefericire nu mai sunt şcoli profesionale de bijutieri, aşa cum era pe vremuri. S-au desfiinţat, nu mai sunt bani pentru ele. Cred că, în scurt timp, meseria asta o să dispară. Păcat”, spune bărbatul, care în prezent lucrează la o casă de bijuterii din centrul oraşului. „Acum ce facem noi este să micşorăm, să mărim câte-un inel, câte-o braţară. Nu se mai duce la topire. Clientul vine cu inelul şi noi doar facem retuş, mici modificări”, explică nea Emil. Spune că nu s-a îmbogăţit din această îndeletnicire, dar nici nu a murit de foame. „Am atât cât să trăiesc liniştit, să-mi ţin familia. Dar înainte de Revoluţie se câştiga bine. Acum e o meserie ca oricare alta”, crede bijutierul, care va ieşi la pensie peste doi ani.

Legende despre aur

Nea Emil spune că ştie o mulţime de poveşti despre aur, dar cea care i-a plăcut cel mai mult este despre “jocul aurului”. “Se spune că aurul joacă dacă este îngropat. De fapt aurul îngropat formează un oxid care, după vreo 40 de ani, noaptea scoate o flacără exact cum iese gazul din pământ: se aprinde şi se stinge şi tot aşa. De-asta se zice că aurul joacă. Dar normal, la contacul cu solul, cu căldura, oxidul ia foc şi dă o vâlvătaie”, povesteşte Emil Dumitriu.